Arad: Zece migranţi au fost depistaţi ascunşi în camioane cu mărfuri, la graniţa cu Ungaria

Zece migranţi care au încercat să treacă ilegal în Ungaria au fost prinşi, în ultimele 24 de ore, în Punctele de Trecere a Frontierei Vărşand şi Nădlac II, unde autorităţile i-au găsit ascunşi în camioane cu mărfuri.

Marţi dimineaţă, la Vărşand s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un şofer bulgar, care conducea un autotren înmatriculat în Bulgaria. El transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, frigidere în Olanda.

"În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, trei cetăţeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 15 şi 18 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră", informează Poliţia de Frontieră Arad.

În PTF Nădlac II, poliţiştii de frontieră au descoperit, luni, în timpul controlului efectuat asupra a două camioane, şapte migranţi. Şoferii sunt un cetăţean turc şi un român, iar conform documentelor transportau mobilier în Germania.

La cercetări, s-a stabilit că migranţii sunt din Afganistan, Siria şi Pakistan. Ei au vârste cuprinse între 15 şi 46 de ani şi sunt solicitanţi de azil în România.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări. AGERPRES / (AS - autor: Marian Buga, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români