Arafat: DSP Alba nu a propus măsura carantinării municipiilor Alba Iulia, Blaj şi Sebeş

Arafat: DSP Alba nu a propus măsura carantinării municipiilor Alba Iulia, Blaj şi Sebeş

Decizia propunerii carantinării sau nu a municipiilor Alba Iulia, Blaj şi Sebeş, unde incidenţa este de aproape 10 la mia de locuitori, aparţine Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Alba, care, deocamdată, nu a făcut acest lucru, potrivit celor declarate, vineri, de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat (DSU), la finalul unei şedinţe operative desfăşurate la sediul Instituţiei Prefectului.

"Am avut o discuţie cu Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă Alba. Ni s-a prezentat situaţia, care este una serioasă, deci există o incidenţă mare la nivelul municipiului Alba Iulia, depăşeşte 9 la mie, se apropie de 10 la mie, la nivelul localităţii Sebeş şi în Blaj, unde sunt cifrele mari.Va rămâne CJSU să discute măsurile şi ce vor propune. La acest moment, noi nu putem să luăm măsuri pentru că nu s-a luat, conform prevederilor Legii 136, nu s-au propus din partea DSP-ului măsuri de carantinare, de exemplu, la INSP, ca să avizeze ca să ajungă la CJSU. Acest lucru, de exemplu, la Sibiu era deja făcut, aici nu este făcut", a spus Raed Arafat.

Şeful DSU a precizat că CJSU va decide în baza demersurilor pe care le va propune DSP către INSP pentru avizare.

Raed Arafat a subliniat că este o "suprasolicitare asupra sistemului" şi se încearcă deschiderea unui număr de paturi suplimentare de ATI, dar că va dura, potrivit acestuia, "cel puţin vreo săptămână" până când acest lucru va fi posibil la Spitalul Municipal Aiud, unde urmează să fie în jur de 20 de paturi de terapie intensivă.

"Sunt bolnavi în aşteptarea internării. Asta denotă că există un stres asupra sistemului medical, necesită poate transferul în altă parte, în anumite momente, şi, bineînţeles, trebuie găsită o soluţie pentru stoparea creşterii şi începerea scăderii ei, după ce ajungi la un platou. Până acum, din păcate, se observă doar o creştere, fără stabilizare până la acest moment", a spus Raed Arafat.

Şeful DSU a punctat că în Alba au fost implementate unele măsuri chiar înaintea celor dispuse de Guvern, dar că până acum nu se observă o scădere a numărului de cazuri.

În Alba Iulia, incidenţa de cazuri noi la mia de locuitori în ultimele 14 zile era vineri de 9,92, în Blaj de 9,96, iar în Sebeş de 8,26. AGERPRES / (A - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...