Unsprezece avioane şi un elicopter din flota europeană au fost trimise pentru a ajuta Grecia să lupte împotriva flăcărilor în Parcul Naţional Dadia, situat în nord-estul ţării, alături de 407 pompieri, a declarat acelaşi purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Balasz Ujvari.

Pompierii greci încearcă pentru cea de-a 11-a zi consecutivă să stingă un incendiu care devastează pădurea din acest parc inclus în reţeaua europeană „Natura 2000”, cunoscut pentru faptul că adăposteşte numeroase păsări de pradă.

Incendiul se întinde pe un front cu o lungime de aproape 10 kilometri şi „este în continuare în afara controlului”, a precizat un purtător de cuvânt al pompierilor eleni.

Incendii devastatoare în Grecia

Presa din Grecia scrie că trupurile neînsuflețite au fost descoperite la sud de satul Avantas din nordul țării și că se crede că acestea aparțin unor migranți. Regiunea Evros în care se află acest sat este o rută populară pentru migranții care trec din Turcia în Grecia pentru a încerca să ajungă apoi în restul Uniunii Europene.

Parcul Național Dadia se află de asemenea în regiunea Evros, incendiul de aici fiind în apropierea orașului-port Alexandroupolis. Săptămâna trecută autoritățile elene au evacuat spitalele din oraș de teama incendiilor.

UE dispune de o flotă de 24 de avioane şi patru elicoptere furnizate de statele membre pentru a lupta împotriva incendiilor din interiorul uniunii şi din ţările vecine. Ea încearcă să creeze şi o escadrilă aeriană autonomă, finanţată de UE şi compusă din 12 aparate de zbor, care va deveni complet operaţională până în 2030.

„Incendiile au devenit din ce în ce mai grave”, a subliniat Balasz Ujvari.