Arestare în Germania: o româncă, implicată într-o anchetă de spionaj rus dejucat

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a confirmat joi seară arestarea unei cetățene române în Germania, în contextul unei ample anchete de spionaj ce vizează serviciile secrete ruse. Femeia este acuzată că ar fi fost implicată într-o operațiune dejucată de autoritățile germane, care ar fi avut ca scop asasinarea unor directori din industria de apărare, ce furnizează armament Ucrainei.

Autoritățile germane au executat un mandat de arestare emis de Curtea Federală de Justiție, punând-o sub acuzare pe românca în vârstă de 45 de ani, implicată în acest dosar sensibil. MAE a precizat că, până la momentul actual, Consulatul General al României la Bonn nu a primit nicio cerere de asistență consulară din partea suspectei sau a familiei acesteia.

spion rusia

Femeia a fost arestată FOTO Shutterstock

Arestarea survine în urma dezvăluirilor privind o operațiune a serviciilor de informații ruse, dejucată de Germania, care viza eliminarea unor figuri cheie din companiile producătoare de armament pentru Ucraina. În această anchetă sunt implicați o cetățeană română și un cetățean ucrainean. Cei doi suspecți sunt o femeie de 45 de ani, de cetățenie română, reținută în orașul Rheine din nord-vestul Germaniei, și un bărbat ucrainean, în vârstă de 43 de ani, arestat în Elda, un oraș din sud-estul Spaniei. Publicațiile germane indică faptul că femeia ar fi inițial de origine ucraineană, obținând ulterior cetățenia moldovenească și, ulterior, pe cea română. Pregătirile pentru presupusele atentate ar fi demarat în decembrie 2025, conform informațiilor apărute în presă. Un agent recrutat ar fi fotografiat atunci zona reședinței private a lui Stefan Thumann, directorul start-up-ului german Donaustahl, situată în localitatea bavareză Straßkirchen. Donaustahl este o companie importantă în industria de apărare. Conform anchetatorilor, după ce bărbatul ucrainean s-a mutat în Spania, cetățeana română, identificată drept Alla S., ar fi preluat rolul său în această operațiune. Ea este suspectată că s-a deplasat la adresa țintei și a filmat imobilul cu telefonul mobil, conform informațiilor publicate de Deutsche Welle . Procurorii au declarat că „Activitățile de supraveghere ar fi avut drept scop pregătirea unor operațiuni de informații suplimentare împotriva țintei”. Publicația germană Der Spiegel, citând surse din cadrul anchetei, sugerează că aceste operațiuni ar fi putut include atacuri fizice sau chiar tentative de asasinat. Autoritățile germane susțin că serviciile de informații rusești recrutează în mod activ așa-numiți „agenți de unică folosință” („disposable agents”). Aceștia sunt descriși ca fiind persoane fără pregătire specifică în domeniul spionajului, care sunt plătite cu sume modeste pentru a comite o varietate de acțiuni, de la incendiere și vandalism la supravegherea cu drone a unor obiective sensibile. Recrutarea acestor indivizi s-ar face, potrivit oficialilor, prin intermediul rețelelor de socializare.

Explorează subiectele:

SpionajGermaniaRusia


Citește și:

populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

3 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Cum a anticipat Grigore Antipa soluția la criza climatică din Delta Dunării