
Arestări într-o schemă masivă de corupție privind achiziția de drone la suprapreț. Deputat ucrainean, printre cei demascați de NABU
Organismele anticorupţie din Ucraina au anunțat sâmbătă că au descoperit o schemă majoră de corupţie prin care s-au achiziţionat drone militare şi sisteme de bruiaj al semnalelor la suprapreț, relatează agențiile internaționale de presă.
Agenţia naţională anticorupţie (NABU), în cooperare cu parchetul specializat anticorupţie (SAPO), au descoperit că în schemă au fost implicați un membru al parlamentului, funcţionari locali şi un număr nespecificat de membri ai Gărzii Naţionale. Aceștia încasau comisioane ilegale de până la 30% din valoarea contractului.
„Esenţa schemei era încheierea de contracte de stat cu companii furnizoare la preţuri umflate în mod deliberat”, se arată în comunicat.
Patru persoane au fost arestate, se menționează în comunicat, care nu a făcut precizări în legătură cu funcţiile sau identităţile acestora. Membrii Gărzii naţionale suspectaţi de implicare au fost suspendaţi, a anunțat ministrul de interne, Igor Klimenko. Potrivit concluziilor anchetei, între 2024 şi 2025, inculpaţii au delapidat fonduri publice destinate nevoilor armatei.
Într-un comunicat separat, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a declarat „recunoscător agenţiilor anticorupţie pentru munca lor”.
„Este important ca instituţiile anticorupţie să funcţioneze independent, iar legea adoptată joi le garantează toate instrumentele necesare pentru o luptă autentică împotriva corupţiei", a spus el.
Cine sunt suspecții
Potrivit unor surse citate de Ukrainskaia Pravda, printre cei implicaţi în schema de corupţie descoperită de NABU şi SAPO se numără Oleksii Kuznieţov, deputat din partea partidului Servitorul Poporului al lui Zelenski. Alţi suspecţi sunt Serhii Haidai, şeful administraţiei de stat a districtului Mukacevo din regiunea Zakarpattia şi fost şef al administraţiei militare din regiunea Lugansk, şi Andrii Iurcenko, şeful administraţiei militare a oraşului Rubijne din regiunea Lugansk.
Kievul a restabilit independența organismelor anticorupție
O lege adoptată la sfârşitul lunii iulie prevedea plasarea agenţiei naţionale anticorupţie şi a parchetului specializat anticorupţie sub supravegherea procurorului general, numit de şeful statului.
Legea nu a fost bine primită de societatea civilă, declanşând primele proteste la scară largă în Ucraina de la începutul invaziei ruseşti din 2022. Preşedintele Zelenski a schimbat în cele din urmă cursul, semnând joi o nouă lege ce restabileşte independenţa acestor organisme, după ce a fost votată de Parlament, potrivit AFP.
Confruntat cu prima criză politică serioasă de la preluarea mandatului, Zelenski a încercat iniţial să apere textul iniţial, acuzând organismele relevante de ineficienţă şi de faptul că se află sub „influenţa rusească”. Apoi a revenit asupra deciziei, motivând că a auzit opinia publică.
Aliaţii europeni ai Ucrainei au salutat decizia, după ce şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la independența agențiilor.
Oficiali europeni de rang înalt i-au pus în vedere lui Zelenski că Ucraina îşi pune în pericol candidatura la aderarea la Uniunea Europeană prin limitarea competenţelor autorităţilor sale anticorupţie.
„Este important ca instituţiile anticorupţie să funcţioneze în mod independent, iar legea adoptată joi le garantează toate posibilităţile pentru o luptă reală împotriva corupţiei”, a scris Zelenski sâmbătă, după întâlnirea cu şefii agenţiilor, care l-au informat cu privire la ultimele investigaţii.
Sursa: adevarul.ro