Argentina: Senatul a votat legalizarea întreruperilor de sarcină

Argentina: Senatul a votat legalizarea întreruperilor de sarcină

Argentina a devenit prima ţară importantă din America Latină care legalizează întreruperile de sarcină după ce Senatul a votat miercuri dimineaţă legea care permite avortul până la cea de-a 14-a săptămână de sarcină, în ciuda opoziţiei din partea influentei Biserici Catolice, informează DPA.

Votul intens disputat, care a aprobat proiectul legislativ cu 38 de voturi pentru, 29 împotrivă şi o abţinere, a avut loc la capătul unei dezbateri-maraton, începută marţi la ora locală 4:00 p.m. (19:00 GMT).

În timp ce era anunţat rezultatul votului, mii de persoane reunite în faţa clădirii Senatului din Buenos Aires au izbucnit în urale, semnalizând victoria campaniei pe care au susţinut-o fluturând steaguri verzi în timp ce un nor de fum verde se ridica deasupra mulţimii.

''Am reuşit, surorilor. Am scris istorie. Am reuşit împreună. Nu există cuvinte pentru acest moment, ne marchează trupurile şi sufletul'', a scris Monica Macha pe Twitter, parlamentară din partea coaliţiei de centru-stânga aflată la putere a preşedintelui Alberto Fernandez, care a susţinut proiectul legislativ.

Votul ar putea da tonul pentru o schimbare mai largă în America Latină conservatoare, unde se fac auzite numeroase voci care cer mai multă libertate în domeniul drepturilor reproductive ale femeilor.

În regiune, întreruperile de sarcină la cerere sunt practicate doar în Cuba, Uruguay şi în unele zone din Mexic.

''Adoptarea unei legi care legalizează avortul într-o ţară catolică atât de mare ca Argentina va energiza lupta pentru asigurarea drepturilor femeilor în America Latină'', a spus Juan Pappier, cercetător principal în cadrul Human Rights Watch.

''Deşi va exista bineînţeles opoziţie, cred că se poate preconiza că, aşa cum s-a întâmplat când Argentina a legalizat căsătoria între persoanele de acelaşi sex în 2010, această nouă lege ar putea avea un efect de domino în regiune'', a mai spus acesta.

Până în prezent, legislaţia argentiniană autoriza întreruperile de sarcină doar în situaţia unui risc semnificativ pentru sănătatea mamei sau în cazurile de viol.

Potrivit organizaţiilor care militează pentru dreptul la alegere al femeii, criminalizarea avorturilor dăunează femeilor din cele mai vulnerabile grupuri, nevoite să apeleze la întreruperi de sarcină ilegale şi periculoase.

Influenta Biserică Catolică din Argentina susţine că practica întreruperilor de sarcină încalcă dreptul la viaţă. Argentina este ţara natală a papei Francisc.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 Vipera ţine cu dinţii de Reghecampf

2 O femeie l-a surprins pe soț în timp ce „servea un oral” de la o minoră / Ce a urmat s-a transformat în coșmar

3 Așa o fi?

4 Alcov bucureștean cu o bombă sexuală / Un milionar căsătorit a combinat-o pe fiica partenerului de afaceri

5 VIDEO De văzut!