Argeş: A început testarea pentru COVID-19 a personalului din centrele DGASPC

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş a anunţat, luni, începerea testării pentru COVID-19 a personalului serviciilor sociale de tip rezidenţial aflate în subordine.

"Acest demers se desfăşoară în intervalul 04.05.2020 - 07.05.2020 şi vor fi testate 369 de persoane. În acest context, a fost realizată o programare concretă, la ore şi locaţii bine stabilite, astfel încât să se realizeze testarea tuturor angajaţilor care vor intra în izolare preventivă la locul de muncă, începând cu data de 09.05.2020", se precizează într-un comunicat al DGASPC Argeş transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, va fi testat personalul din serviciile sociale de tip rezidenţial destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi, persoanelor vârstnice, copiilor cu şi fără dizabilităţi, precum şi gravidelor şi cuplurilor mamă-copil din cadrul Centrului de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei Domestice.

În prima zi au fost testate 151 de persoane, într-un spaţiu special amenajat şi cu respectarea unor reguli stricte de protecţie. De asemenea, s-a avut în vedere obţinerea rezultatelor testării până la data intrării în tură a angajaţilor.

"În situaţia în care cheltuielile legate de testarea COVID - 19 pentru personalul din serviciile sociale de tip rezidenţial aflate în subordinea DGASPC Argeş nu vor fi considerate eligibile pentru a putea fi decontate în cadrul programului naţional de sănătate publică, instituţia va face demersurile necesare către Consiliul Judeţean Argeş, pentru a se asigura costurile legate de această testare", se mai menţionează în comunicat.

DGASPC Argeş mai precizează că până în prezent nu au fost înregistrate cazuri de infectare cu noul coronavirus în centrele din subordine. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Acesta este PSD, oameni buni! / În premieră, un membru al conducerii unei companii de stat își pierde accesul la documente secrete și trebuie dat afară

2 „Varză în capul lui! Păcăliciul experților, dat afară și de la Antena!” / Iancu Guda, taxat de Răzvan Pascu pentru postările despre Orientul Mijlociu

3 Ce se întâmplă? / Şefa serviciilor secrete americane îl contrazice pe Trump și spune că Iranul nu a încercat să reia programul nuclear după bombardament…

4 „Vreau să-i audiem public. E neobrăzarea unei industrii” / Reclama Catena care i-a făcut pe membrii CNA să spună

5 VIDEO Da, aceste imagini sunt din Sankt Petersburg și Moscova...