Argeș: Doi bărbați au fost reținuți pentru ultraj după ce au agresat doi polițiști

Argeș: Doi bărbați au fost reținuți pentru ultraj după ce au agresat doi polițiști

Doi bărbați care au agresat doi polițiști din municipiul Curtea de Argeș au fost reținuți pentru ultraj, urmând să fie prezentați duminică în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Potrivit unor surse judiciare, unul dintre agresori este cunoscut cu antecedente penale și a fost eliberat condiționat din Penitenciarul Colibași în noiembrie 2015. El i-ar fi atacat pe polițiști pe motiv că unul dintre ei l-a cercetat la un moment dat într-un dosar penal.

Conform acelorași surse, unul dintre polițiștii agresați este subcomisarul Laurențiu Iordache, șeful Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Curtea de Argeș. Acesta a suferit cele mai grave leziuni și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Agresiunea s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în zona centrală a municipiului Curtea de Argeș, iar victimele se aflau în timpul serviciului.

Suspecții au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați la Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de arestare preventivă pentru ultraj.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Le Monde scrie lucruri despre care în România se tace... De ce oare?

2 Un articol pe care ar trebui să-l citească toți românii cu bun-simț / El este individul care a redactat decizia Curții Supreme prin care faptele penale …

3 Arma secretă a Americii, surprinsă în zbor. Racheta care ar putea schimba echilibrul nuclear

4 Ghiciți voi care dintre ăștia este noul prim-vicepreședinte al PSD...

5 BREAKING Percheziții la Tinmar Energy, unul dintre cei mai mari traderi de energie / Patronul grupului, Augustin Oancea, participă la percheziții după c…