Argeş: Incendiu într-un bloc de locuinţe din Piteşti; 30 de locatari evacuaţi

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Piteşti, 30 de locatari fiind evacuaţi.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stins incendii, o autoscară şi un echipaj SMURD de prim ajutor calificat.

"În apartament se afla proprietarul cu vârsta de 89 de ani, care a fost preluat de către paramedicii SMURD şi transportat la spital. Alte 30 de persoane au fost evacuate de pe scară blocului. Proprietarul prezenta arsuri la faţă şi la un membru superior, în total aproximativ 9% din suprafaţa corpului", a informat ISU Argeş.

Conform aceleiaşi surse, incendiul se manifesta violent în două dintre camerele apartamentului de la etajul al patrulea. Din cauza căldurii degajate au fost afectate conductele de apă care s-au fisurat, apa ajungând şi în câteva apartamente de la etajele inferioare.

Primele verificări au indicat drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului o priză defectă, în care era conectat un consumator. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR