Argeş: O femeie a fost împuşcată accidental în timp ce poliţiştii au tras focuri de armă asupra unei maşini

Argeş: O femeie a fost împuşcată accidental în timp ce poliţiştii au tras focuri de armă asupra unei maşini

O femeie a fost rănită accidental în noaptea de marţi spre miercuri, de un glonţ, în timp ce un echipaj de poliţie din judeţul Argeş a executat focuri de armă în direcţia unui autoturism care a refuzat să oprească, deşi era urmărit.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, femeia, în vârstă de 31 de ani, era pasageră în autoturismul pe care poliţiştii argeşeni au încercat să-l oprească.

În noaptea de marţi spre miercuri, poliţiştii de la Secţia de Poliţie Rurală Lunca Corbului, aflaţi în misiune în comuna argeşeană Bârla, au efectuat semnalul regulamentar de oprire către un autoturism care circula pe DJ 679, dinspre Bârla spre Hârşeşti, însă conducătorul auto nu a oprit maşina şi a continuat deplasarea.

Poliţiştii au pornit în urmărirea autoturismului, "întrucât existau indicii că bărbatul ar conduce maşina sub influenţa băuturilor alcoolice", potrivit sursei citate. Maşina poliţiştilor avea în funcţiune semnalele acustice şi luminoase.

Conducătorul auto a fost somat să oprească şi prin sistemul de amplificare audio al autospecialei de poliţie, însă a continuat deplasarea, iar apoi poliţiştii au tras două focuri de armă în plan vertical şi patru asupra automobilului.

"După efectuarea somaţiilor legale, pentru imobilizarea autovehiculului, unul dintre poliţişti a executat două focuri de avertisment în plan vertical şi încă patru asupra autoturismului. Focurile de armă au fost executate într-o zonă fără locuinţe situată între comunele Bârla şi Hârseşti. Autoturismul a fost oprit pe raza comunei Hârseşti, iar conducătorul auto, imobilizat", se precizează în comunicat.

Poliţiştii au constat, după imobilizarea bărbatului, că femeia de 31 de ani, pasageră în autoturism, prezenta o leziune, "aparent uşoară", au solicitat intervenţia ambulanţei şi au luat măsuri de prim-ajutor până la sosirea echipajului medical.

Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Argeş unde a rămas internată. Potrivit unor surse judiciare, starea de sănătate a femeii este stabilă şi a fost supusă unei intervenţii prin care i-a fost extras glonţul aflat sub piele. Femeia este în afara pericolului.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului, iar şoferului oprit cu focuri de armă i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Şoferul a fost sancţionat cu amendă de 1.305 şi i-a fost reţinut permisul în vederea suspendării dreptului de circulaţie pentru 30 de zile.

"Documentele de verificare a modului de intervenţie întocmite cu ocazia cercetărilor vor fi înaintate Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş", se menţionează în comunicatul IPJ Argeş. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Un text dur și fără perdea despre ce se întâmplă acum în Ucraina și în „lumea civilizată”

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Dezvăluiri despre culisele unor negocieri secrete care ar fi putut termina demult războiul din Ucraina / Putin și Zelenski au fost dispuși să ia în cons…

4 Hărți care dau fiori / Victoria Rusiei în Ucraina ar avea consecințe devastatoare pentru apărarea NATO. România, printre țările aflate în pericol

5 Foarte interesante amănunte...