Argeş: Primarul comunei Beleţi-Negreşti, arestat preventiv în dosarul privind incendierea sediului administraţiei locale

Judecătoria Topoloveni a dispus, vineri, arestarea preventivă a primarului comunei argeşene Beleţi-Negreşti, Mihai Marin, suspectat că a provocat un incendiu în sediul instituţiei pe care o conduce.

"Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni. (...) Dispune arestarea preventivă a inculpatului M.M. (...) pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere (...) şi sustragere sau distrugere de înscrisuri (...) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.12.2021 şi până la data de 15.01.2022, inclusiv. Respinge cererea inculpatului privind luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a măsurii controlului judiciar", se arată în hotărârea instanţei.

Decizia este executorie, dar nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Mihai Marin a fost reţinut în urmă cu o zi, fiind cercetat pentru distrugere prin incendiere şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri.

"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, au continuat cercetările în dosarul penal întocmit în urma incendiului petrecut în noaptea de 12 spre 13 decembrie a.c., pe raza localităţii Beleţi-Negreşti. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, conform art. 256, alin. 4 şi 259 din Codul Penal", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţiei Judeţean (IPJ) Argeş.

Conform aceleiaşi surse, poliţiştii de investigaţii criminale au pus în executare un mandat de aducere pe numele unui bărbat de 53 de ani, din Beleţi-Negreşti, bănuit de săvârşirea faptelor.

"După administrarea probatoriului, în cursul serii, a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore", preciza IPJ Argeş.

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de duminică spre luni, la sediul Primăriei Beleţi-Negreşti, primele verificări indicând că focul ar fi fost pus intenţionat, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş.

Primarul Mihai Marin nu a mai putut fi contactat după producerea incendiului. În cursul zilei de luni, el a fost implicat într-un accident rutier produs pe Defileul Jiului şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Târgu Jiu, ulterior părăsind la cerere unitatea medicală.

Edilul a fost găsit de poliţişti în municipiul Piteşti, în noaptea de marţi spre miercuri, fiind internat în spital cu hipotermie şi mai multe leziuni traumatice. AGERPRES / (AS - autor: George Onea, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Orban e pa, și-a recunoscut oficial înfrângerea! Cu tot cu Rusia și Trump...

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”