Arhiepiscopia Bucureștilor: Preotul Visarion Alexa a recunoscut agresiunea sexuală. Ce pedeapsă i-a fost aplicată

Suspendarea de la slujire, retragerea funcției de paroh și obligația de a informa constant despre evoluția cercetărilor judiciare sunt măsurile luate de Arhiepiscopia Bucureștilor față de preotul Visarion Alexa. Acesta este acuzat de abuz sexual.

visarion alexa

Preotul Visarion Alexa este acuzat de abuz sexual Foto: Arhivă

Comisia de disciplină din cadrul Arhiepiscopiei Bucureștilor i-a solicitat în aceste zile preotului Visarion Alexa o declarație personală pe marginea faptelor de care a fost acuzat recent, se arată într-un comunicat al instituției.

„Acesta a recunoscut fapta incriminată de probatoriul consemnat și în stenogramele devenite publice, refuzând să ofere însă detalii amănunțite și invocând faptul că avocata sa l-a sfătuit să fie reținut în declarații", a transmis Arhiepiscopia.

De asemenea, au fost luate mai multe măsuri, printre care:

- suspendarea de la slujire (oprirea totală de la săvârșirea celor sfinte, adică interdicția a oficia orice serviciu religios);

- retragerea funcției de paroh (nu mai are dreptul de a semna niciun document al parohiei de care aparține și de a se implica în niciun act administrativ) ș

- obligația de a informa constant, cu celeritate și sinceritate Centrul eparhial (Arhiepiscopia) despre evoluția cercetărilor judiciare cu privire la acuzațiile ce îi sunt aduse”, se mai arată în comunicatul citat.

După sentința judecătorească și în funcție de aceasta, Comisia de disciplină va comunica și sancțiunile pe linie bisericească pe care le va avea de suportat preotul Visarion Alexa.

”Poziția Bisericii, poziția creștină, este totdeauna, în mod natural și subînțeles, favorabilă celui vulnerabil și oricărei persoane care ajunge să fie victima unui abuz de orice fel. Biserica este, în același timp, și spațiul moralmente terapeutic de îndreptare și vindecare prin pocăință sinceră a absolut oricui. Dumnezeu să-i întărească și să-i mângâie sufletește pe toți cei afectați de această situație adânc tulburătoare!”, se mai arată în comunicat.

Reamintim că preotul Visarion Alexa, paroh la biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din București, a fost reținut de polițiști și apoi plasat sub control judiciar sâmbătă, 17 septembrie, după ce o femeie a depus plângere că a fost agresată sexual în timpul spovedaniei.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 Nou record în infrastructură / Tunelul Holdea depășește Transfăgărășanul

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India