Arhiepiscopia Bucureștiului a retras distincția unui diacon „pentru desfășurarea de activități în Marea Lojă Națională din România”

În urma unor speculații apărute în presă privind susținerea de către Patriarhul României a unui diacon pentru desfășurarea de activități în Marea Lojă Națională din România, Arhiepiscopia Bucureștilor aduce lămuriri într-un comunicat de presă:

În data de 9 octombrie 2022, a fost oficiată slujba de sfințire a picturii bisericii Parohiei Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Ioan Casian Romanul din cadrul Protoieriei Sector IV București. Din soborul de clerici participanți la acest eveniment a făcut parte și diaconul Cătălin Tohăneanu, fost epitrop al acestei unități de cult între anii 2018-2022, în prezent slujitor la Mănăstirea Bâldana, din cadrul Arhiepiscopiei Târgoviștei.

În acest context, diaconului Cătălin Tohăneanu i-a fost oferită Diploma Omagială 2022 – Anul Omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului cu medalie, pentru sprijinul pe care l-a oferit Parohiei Sfântul Antonie cel Mare și Sfântul Ioan Casian Romanul în demersul de realizare a lucrărilor de pictură a acestui locaș, în perioada în care a îndeplinit funcția de epitrop.

Facem precizarea că la momentul acordării distincțiilor menționate diaconului Cătălin Tohăneanu, Arhiepiscopia Bucureștilor nu avea cunoștință de implicarea acestuia în activitățile desfășurate de Marea Lojă Națională din România.

Drept urmare, ținând cont prevederile art. 123, alin. 8, din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, care precizează că: „Fără binecuvântarea (aprobarea scrisă a) Chiriarhului locului, nu este îngăduit preoților, diaconilor și călugărilor să înființeze, să fie membri sau să participe în asociații, fundații și organizații de orice tip”, Arhiepiscopia Bucureștilor a luat măsuri imediate, retrăgând distincția acordată diaconului Cătălin Tohăneanu în data de 9 octombrie 2022.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Bucureștilor


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 VIDEO Zilele dronelor ucrainene la Moscova / Zeci de Liutîi sau FP-1, trimise pentru a treia oară asupra capitalei Rusiei. „OZN-ul” de la rafinăria din …