Arhiepiscopul Teodosie: Va atârna greu acest păcat, dacă opresc oamenii fără certificat verde să muncească

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a declarat, marţi, referitor la acţiunile de protest împotriva certificatului verde COVID că prin impunerea acestuia la locul de muncă parlamentarii şi-ar asuma "păcatul foarte greu" de a li se lua oamenilor dreptul la muncă.

IPS Teodosie a afirmat, într-o conferinţă de presă, că "mai marii politici" nu îşi asumă ce au spus iniţial, că vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie.

"Dacă li se ia oamenilor şi dreptul la muncă, eu cred că aceasta nu este în regulă. (...) Cu certificat la locul de muncă, în ce constă certificatul? Să se vaccineze, nu? Mai marii politici au spus că nu trebuie să fie vaccinul obligatoriu, chiar preşedintele a spus. Păi acum de ce se întorc? Ce spui, trebuie să îţi asumi. Nu spui în două feluri, că nu te mai ascultă nimeni", a spus arhiepiscopul Tomisului.

Întrebat dacă este alături de protestatari, IPS Teodosie a menţionat că el este alături de principii, acestea fiind de la Dumnezeu, iar adevărul nu se negociază.

"Nu că sunt alături, sunt alături de principii, principiile sunt de la Dumnezeu, adevărul nu se negociază. Şi dreptul la muncă este drept dat de Dumnezeu. Sunt împotriva dreptului dat de Dumnezeu? Să fim serioşi. Sper ca parlamentarii să aibă această înţelepciune, am mai făcut apel, să aibă această înţelepciune să nu întineze poporul, că îşi asumă un păcat foarte greu. Va atârna greu acest păcat dacă opresc oamenii să muncească, dacă îi extermină pe români cum au fost atât de păgubiţi românii şi au fost atât de amendaţi . După ce că sunt săraci li se mai ia şi bruma pe care o au prin aceste amenzi. Nu ar trebui să se dea amenzi", a declarat IPS Teodosie. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR