Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 1,47% în ianuarie 2022

Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 1,47% în ianuarie 2022, comparativ cu luna precedentă, la 174,63 milioane de lei, de la 172,09 milioane de lei, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor (MF).

Arieratele de peste 90 de zile s-au redus cu 3,4%, de la 60,6 milioane de lei la 58,7 milioane de lei, în timp ce arieratele de peste 120 de zile s-au diminuat cu 0,74%, de la 67,4 milioane de lei, în decembrie 2021, la 66,9 milioane de lei în ianuarie 2022, iar cele peste 360 de zile au crescut de la 44 milioane lei la 49 milioane lei (+11,36%).

Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte bugetele locale, arieratele s-au redus cu 0,74%, de la 149,04 milioane de lei (în decembrie) la 147,94 milioane de lei (în ianuarie).

Datoriile de peste 90 de zile au scăzut cu 4,27%, la 53,9 milioane lei, cele peste 120 de zile cu 6,4%, la 54,1 milioane lei, iar cele mai mari de 360 de zile s-au majorat cu 14,32%, ajungând la 39,9 milioane de lei.

La capitolul 'buget de stat şi autonome', arieratele au crescut de la 23,05 milioane de lei în decembrie 2021 la 26,69 milioane de lei în ianuarie 2022 (+15,8%).

Arieratele de peste 90 de zile au crescut cu 13,4%, la 4,9 milioane lei, cele de peste 120 de zile au crescut cu 33,33%, la 12,8 milioane lei, iar cele mai mari de 360 de zile s-au redus cu 1,1%, la 9 milioane de lei. AGERPRES


populare
astăzi

1 Mitingul AUR, un eșec care pune sub semnul întrebării cifrele din sondaje...

2 LIVE Protestul AUR / Mulțimea se mută la Arestul Central

3 Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”

4 VIDEO Aproape 20 de milioane de dolari ascunși în păduri și depozite zguduie Fidesz / Banii, pitiți de un fost ministru al Guvernului Orban, găsiți de a…

5 Centrala de apartament poate aduce amenzi uriașe și dosar penal