​Luni, 22 mai 2023, la ora 6 dimineața, circa 100 de militari purtând însemnele Ucrainei, au trecut granița Federației Ruse și au intrat pe teritoriul regiunii Belgorod, într-un raid armat care a generat panică în satele din regiune. Acești militari, bine echipați și antrenați, luptă împotriva regimului Putin, în cadrul Corpului Voluntarilor Ruși și Legiunii Libertății din Rusia, înființate anul trecut.

Belgorod

Se declară patrioți ruși, voluntari care acționează împotriva lui Putin. Încă din 2014, de partea Ucrainei luptau câteva sute de voluntari ruși, cei mai mulți provenind din grupări naționaliste. Unii sunt condamnați la închisoare în Rusia pentru diferite delicte politice, motiv pentru care au preferat să fugă în Ucraina. Printre ei sunt și foști ofițeri FSB sau chiar actori.

Kremlinul a tolerat grupările de opoziție, inclusiv pe cele de extremă dreaptă, până în 2012, la protestele care au însoțit revenirea lui Putin în fotoliul de președinte. După începerea Revoluției Demnității, sute de opozanți ruși dar și simpli aventurieri au venit la Kyiv. Mai toți cu speranța obținerii unui pașaport ucrainean. După 2014 acest lucru a devenit imposibil.

Opozanților ruși li s-a permis să lupte în cadrul structurilor Ministerului de Interne, inclusiv în unitatea de elită Azov. Apoi au fost invitați să se alăture legiunii străine. În cele din urmă, după invazia de la 24 februarie 2022, s-a găsit soluția înființării Corpului Voluntarilor și a Legiunii Libertății.

Dacă despre Corpul Voluntarilor Ruși există informații publice, ziariștii afirmă că Legiunea ar fi mai mult o ficțiune, o „grupare Tik Tok”, adică ar exista doar pentru rețelele sociale. Autoritățile de la Kyiv au negat orice implicare directă și au afirmat că militarii care participă la această acțiune vor să creeze o „zonă demilitarizată” la granița cu Ucraina.

Moscova i-a calificat drept teroriști pe voluntarii ruși și a inaugurat o operațiune anti-teroristă care a durat mai puțin de 24 de ore. În acest timp, autoritățile rusești au evacuat stocuri de arme și muniție, inclusiv arme nucleare tactice aflate în regiune.

Experții amintesc de depozitul cu indicativul Belgorod-22, unul dintre cele mai mari din Uniunea Sovietică. În cursul nopții, sediile FSB și MAI din orașul Belgorod au fost atacate cu drone și incendiate.

Declarațiile contradictorii ale șefilor administrației locale n-au făcut decât să sporească panica. În școlile din Rusia era serbarea de sfârșit de an, „ultimul clopoțel”. În locul valsului festiv din curtea școlii, pentru care s-au pregătit săptămâni la rând, copii sunt urcați în autobuze și evacuați.

Autoritățile au vorbit doar de câteva sute de evacuări, dar fotografiile difuzate îi contrazic. Numărul celor care au fugit este mult mai mare. Lungi coloane de mașini se pot vedea în înregistrările distribuite pe rețelele sociale.

În seara zilei de marți, Moscova a anunțat succesul operațiunii anti-teroriste, anihilarea grupului de militari care a trecut granița și uciderea a 70 dintre ei. Însă, comandantul Corpului Voluntarilor a declarat că ei continuă luptele. Moscova a difuzat imagini cu mașinile blindate care ar fi fost folosite de „teroriști”, ca probă menită să certifice anihilarea grupului.

Suntem în plin război informațional, detaliile sunt greu de verificat. Cert este că incursiunea militarilor ruși a oferit prilejul intensificării războiului hibrid. A fost parcă un antrenament înaintea începerii contra-ofensivei rusești.

Care a fost obiectivul acestei grupe de cercetare-diversiune?

Greu de dat un răspuns. Poate a fost doar o misiune de recunoaștere. Poate a fost un test pentru capacitatea armatei rusești de a reacționa. Între 19 și 22 mai, grupuri de partizani ucraineni au atacat în cel puțin trei localități din regiunea Belgorod.

Dispozitive explozive improvizate au aruncat în aer calea ferată. Tot aici, armata rusă a pierdut recent mai multe aparate de zbor, două avioane de vânătoare și două elicoptere. Poate au fost testate barajele instalate în toamna trecută de autoritățile rusești. Piramidele de beton împrăștiate de autoritățile rusești la frontiera cu Ucraina, care au costat bugetul peste 10 miliarde de ruble, au fost depășite fără emoții de coloana de mașini blindate.

Armata, trupele de grăniceri, FSB și Ministerul de Interne ar trebui să explice cum a reușit un grup mic de soldați inamici să avanseze nestingherit zeci de km pe teritoriul Rusiei.

Kremlin, prin vocea purtătorului de cuvânt al președintelui Putin, dar și mulți alți analiști ruși dar și occidentali afirmă că această operațiune a fost inițiată de Kyiv pentru a acoperi mediatic pierderea Bahmutului. Însă, ucrainenii spun că luptele continuă în Bahmut, iar unitățile lor avansează dinspre flancuri și controlează înălțimile din jur.

Armand Goșu. FOTO: Inquam Photos / George Călin

Bahmut

Sâmbătă, 20 mai 2023, comandantul grupului de mercenarii Wagner, Evgheni Prigojin anunță (a treia oară în ultimele săptămâni), că a ocupat orașul Bahmut. Potrivit acestuia, asediul a durat 224 de zile, a început la 8 octombrie 2022 și a fost realizat doar de trupele Wagner, fără contribuția vreunei unități a armatei regulate.

Prigojin a mulțumit pentru colaborare generalului Serghei Surovikin, fost comandat al trupelor rusești de pe frontul din Ucraina, cu care a colaborat încă din timpul campaniei din Siria. I-a mulțumit și președintelui Vladimir Putin pentru încredere și pentru că le-a dat ocazia să-și apere țara.

Așa cum ne-a obișnuit, Prigojin n-a ratat ocazia de a mai critica odată conducerea Ministerului Apărării, pe Serghei Șoigu și Valerii Gherasimov, șeful Marelui Stat Major, pentru felul în care poartă războiul și acuză că din cauza „capriciilor” lor pierderile armatei ruse sunt așa de mari.

În felul acesta, Kremlinul se asigură de un răspuns convenabil la eterna întrebare „kto vinovat” și îngroapă preventiv orice tentativă de carieră politică a militarilor. La fel cum și Stalin a procedat cu mareșalul Jukov.

Numai că teama lui Putin de profilarea politică a vreunui general s-a dovedit neîntemeiată. Faptul că n-a numit nici un comandant al armatei rusești care a invadat Ucraina la 24 februarie nu i-a adus nici un beneficiu, din contră. Blitzkrieg-ul la care spera Putin a fost un eșec lamentabil pentru care cineva trebuie să răspundă.

Șeful mercenarilor, Prigojin a mai spus că unitățile Wagner vor fi evacuate din Bahmut la 25 mai pentru odihnă și refacere, după 420 de zile de luptă. Vor fi dislocate în spatele frontului începând cu 1 iunie. Mercenarii se vor întoarce să lupte dacă Rusia va mai avea nevoie de ei, a încheiat Prigojin.

Chiar dacă forțele ucrainene ar mai deține controlul asupra unor puncte din Bahmut, cea mai mare parte a orașului se află de mai multe zile în mâinile mercenarilor. E mult spus oraș, pentru că au mai rămas din el doar mormane de moloz și câteva ziduri. Cu siguranță, Bahmut e un nume care va intra nu doar în manualele de istorie, ci și în cele de tactică și strategie militară care se predau în academiile de profil.

Numele Bahmut e sinonim cu cimitirul armatei ruse, acolo pierzându-și viața zeci de mii de militari, dacă nu cumva chiar peste o sută de mii. Complet distrus, fără valoare tactică, Bahmut va fi predat trupelor regulate peste câteva zile, tocmai când în jurul său armata ucraineană strânge flancurile ca într-un clește.

În ce-i privește pe ucraineni, funcțiile liniilor de apărare ale Bahmut vor fi preluate de alte fortificații situate mai la vest. În cei nouă ani de război, ucrainenii au transformat întreaga regiune a Donbass-ului într-o uriașă fortăreață.

Contra-ofensiva

Pe lângă decimarea armatei ruse, Bahmutul a avut și rolul de a oferi Ucrainei răgazul să-și pregătească noile trupe pentru contra-ofensiva din 2023. Faptul că aceasta se lasă așteptată, nu face decât să-i crească valoarea.

Momentul declanșării și dinamica acesteia sunt elemente vitale. O evoluției pozitivă chiar în perioada summit-ului NATO ar putea crea o presiune suplimentară asupra statelor care se opun încă aderării Ucrainei. Președintele Vladimir Zelenski a declarat că nu poate începe contra-ofensiva din cauza lipsei de arme, inclusiv armament greu și avioane de luptă.

De partea cealaltă, oficialii SUA dar și NATO insistă că Ucraina a primit deja ce i s-a promis și are capacitățile de luptă de care are nevoie pentru a porni atacul.

O analiză a pregătirii contra-ofensivei pune în lumină faptul că alimentarea cu muniție a armatei ucrainene este o problemă nici până astăzi soluționată. În medie, Ucraina trage între 6.000-8.000 de obuze de calibrul 155 mm pe zi. Cu stocurile pe care le are, armata ucraineană poate cel mult o lună desfășura operațiuni.

Frontul are o lungime de 1200 km iar manevrabilitatea trupelor a fost scăzută din cauza vremii nefavorabile. Din cauza primăverii lungi, umede și reci, solul s-a dezghețat târziu și abia acum se usucă. Pur și simplu militarii și mașinile de luptă se scufundă în noroi.

Asta este cea mai simplă explicație a faptului că mult așteptată contra-ofensivă întârzie. Ultimele reuniuni ale Grupului de contact n-au adus noutăți. Deciziile care s-au luat nu contribuie la pregătirea victoriei Ucrainei.

Unii experți consideră că occidentalii nu-i oferă Kyiv-ului toate instrumentele de care are nevoie pentru a reuși să învingă Rusia în război. Afluxul de arme este lent. În ultimele 15 luni felul în care aliații occidentali au ales să înarmeze Ucraina a limitat capacitatea acesteia de a exploata oportunitățile tactice.

Practic, Occidentul a refuzat Kyiv-ului șansa de a recâștiga inițiativa. La câteva ore de la începerea invaziei rusești, la Washington președintele Joe Biden asigura publicul american că nici nu se pune problema transferului de rachete Patriot către Ucraina. La 19 aprilie 2023, aproape 14 luni mai târziu, ministrul apărării Reznikov a confirmat faptul că sistemele de apărare antiaeriană Patriot au ajuns în Ucraina.

Până în decembrie, cancelarul Olaf Scholz a refuzat categoric să discute despre transferul unor tancuri Leopard către Ucraina. În martie, la un an de la începerea războiului, Ucraina primește primele tancuri Leopard. Potrivit ministrului american al Apărării, până la sfârșitul lunii aprilie, Ucraina a primit 230 de tancuri occidentale și 1550 de mașini blindate pentru infanterie.

La 16 aprilie, armata ucraineană publică primele fotografii cu mașinile americane Bradley. Kyiv-ul va primi în total 109 vehicule blindate pentru infanterie. La 18 aprilie, anunță transferul a 14 tancuri Challenger 2. Tot la 18 aprilie, ministrul Reznikov anunță că Franța trimite în Ucraina celebrele „tancuri pe roți”, vehiculele blindate AMX-10 RC.

Iar la 20 aprilie, ministerele Apărării din Danemarca și Olanda anunță vă vor achiziționa și transfera 14 tancuri Leopard 2A4 către Ucraina… undeva la începutul anului 2024.

Datele sunt importante. La mijlocul lunii aprilie au început să apară tot mai multe comentarii în media occidentală despre contra-ofensiva ucraineană care dezamăgea pentru faptul că întârzia să înceapă. Abia la sfârșitul lunii aprilie se încheia repatrierea celor peste 40.000 de soldați care compuneau brigăzile de asalt, care se antrenaseră în Marea Britanie, Suedia, Polonia etc de la care se așteaptă să elibereze teritoriul ucrainean.

Un licăr de speranță că în sfârșit începe ofensiva a apărut la 22 aprilie, când forțe ucrainene au ocupat poziții pe malul stâng al Niprului în regiunea Herson. Avansul n-a continuat, intențiile ucrainenilor în regiune au rămas până astăzi neclare.

Marea problemă rămâne lipsa unor avioane de vânătoare care să susțină contra-ofensiva. La câteva ore după începerea invaziei, Zelenski a cerut Occidentului să instituie interdicție aeriană asupra cerului Ucrainei și avioane de luptă.

Au trecut 15 luni de atunci, și abia zilele trecute președintele Biden a aprobat un program de antrenare a piloților ucraineni pe avioane de luptă F16. Ar putea fi un prim pas pentru a permite aliaților din Europa să trimită F16 în Ucraina. Fără avioane de luptă occidentale, Ucraina va avea mari dificultăți în a desfășura cu succes contra-ofensiva.

Trupele rusești și-au consolidat pozițiile în teatrele de operațiuni, au construit fortificații care vor pune la grea încercare unitățile de asalt ucrainene. Fără apărare anti-aeriană eficientă, e greu de avansat. Cum ucrainenii nu pot aduce pe câmpul de luptă cele câteva sisteme Patriot, care abia dacă acoperă cerul capitalei Kyiv, ei au nevoie de aviație. Altfel, pierderile ucrainene vor fi uriașe.

Dacă în ultimele luni, Ucraina a început să primească mai multă tehnică de luptă, problema aprovizionării cu muniție și armament nu și-a găsit nici până astăzi o rezolvare satisfăcătoare. Lungile discuții de la Bruxelles pe marginea planului de creștere a producție de arme și muniție în statele UE n-au făcut altceva decât să confirme dificultatea de împăcare a agendelor diferite ale țărilor membre.

Ciudata atitudine față de Rusia a elitei occidentale

Europa nu e doar lipsită de capabilități militare ca să poată interveni independent, ci și de leadership și de viziune. Europa nu are autonomie strategică și e incapabilă să ofere susținerea de care Ucraina are nevoie pentru a înfrânge Rusia. Germania și Franța au încercat să câștige încrederea Rusiei după ce Putin, acum 9 ani, a declanșat războiul împotriva Ucrainei.

După ani de reduceri de cheltuieli militare și de subfinanțare cronică, deși are cea mai puternică economie din Occident, Germania nu are forța de a conduce Europa în vremuri de criză. Deficitul de încredere în Franța și Germania a statelor din Europa Centrală și de Est rămâne un factor important și face ca aceste state să prefere parteneriatele cu SUA, singura țară care ia în serios problemele de apărare și poate da garanții credibile de securitate. Europa a eșuat, securitatea ei e total dependentă de SUA.

Nici NATO nu e în mare formă. Existența „Ukraine Defence Contact Group” confirmă dificultatea Alianței Nord-Atlantice de a răspunde amenințării Rusiei. Practic, NATO e mai divizată ca niciodată și se ridică serioase întrebări privind relevanța alianței în viitor.

Dacă SUA sunt singura țară care poate face diferența și ajuta Ucraina să înfrângă Rusia, de ce nu face? E o întrebare care circulă de câteva luni în mediile experților.

Generalul Ben Hodges, fostul comandant al armatei SUA din Europa, afirma acum cinci luni că declarațiile adresate Kyiv-ului de administrația Biden „to support as long as you need” nu înseamnă că SUA ajută Ucraina să câștige războiul cu Rusia. Tot atunci, prestigiosul Institute for the Study of War sublinia faptul că refuzul Occidentului de a livra armament modern Ucrainei limitează capacitățile Kyiv-ului de a execute cu succes ample operațiuni contra-ofensive.

Care sunt cauzele, potrivit unor experți occidentali, pentru care SUA ajută Ucraina să nu piardă războiul, dar nu și să învingă Rusia?

Cea mai importantă ar fi mentalitatea, felul de a gândi al elitelor occidentale, în primul rând a celei americane. Birocrațiile de la Washington, dar și de la Berlin, Paris sau Roma, formate timp de decenii sub lozincile globalizării, dorinței de a coopera cu Rusia sunt greu de trezit.

Politica externă și de securitate instituționalizată creată în uriașe laboratoare de funcționari nu e în mod necesar influențată de război. Ea are propria ei viața. Autonomă față de crizele din jur. Mai ales dacă gândirea strategică este parțial influențată de agresor, cum e cazul războiului hibrid declanșat de Rusia.

Cei care iau decizii în administrația de la Washington sunt previzibili. Chiar dacă Biden, Sullivan și Blinken vor o Rusie diminuată, ei nu concep lumea fără Rusia, în rol de mare putere. Așa că teama cea mai mare nu este că Ucraina ar putea fi înfrântă iar după ea ar urma Polonia sau România în meniul lui Putin. Sau că înghesuită într-un colț, Rusia va apăsa butonul nuclear.

Șantajul nuclear pare că încă funcționează, însă doar pentru elita occidentală, cu mintea căreia se joacă propaganda rusească. Birocrația de la Washington se teme de haos. Elitei occidentale îi este atât frică de necunoscut, cât și lene să înțeleagă lumea în care trăiește. În fond e un exercițiu complicat să regândească și să refacă planurile.

La asta se adaugă și groaza de China și neînțelegerea faptului că de înfrângerea Rusiei depinde comportamentul Pekin-ului. Astfel că, decidenții de la Washington (pentru că cei din alte capitale occidentale nu prea contează) nu știu, nu vor, nu pot să profite de context. Ei parcă nu vor să profite de mijloacele pe care le au pentru a-și atinge obiectivele. Ei vor stabilitate.

Se tem că Rusia s-ar putea prăbuși, că pe teritoriul actualei federații ar putea să apară mai multe state. Sau că situația politică internă va degenera atât de mult, încât Rusia va fi cuprinsă de un lung război civil, cu consecințe imposibil de prevăzut pentru securitatea mondială.

De aceea, birocrația occidentală vrea o lume în care Rusia este mare putere, pe motiv că Rusia poate fi „gestionată”. Această elită are în sânge și chiar în ADN obiectivul strategic al reconcilierii și compromisului pe termen lung anume cu Rusia. Sunt elite în diverse capitale occidentale oripilate de perspectiva formării unui puternic bloc slav în Europa Centrală și de Est, care ar schimba echilibrul de forțe în UE, care să aducă lângă Polonia, noua Ucraină democratică și, apoi, un Belarus post-Lukanșenko.

Administrația Biden dorește un rezultat al războiului pe care să-l poată gestiona, care să restabilească rutina zilnică a relațiilor internaționale.

Victoria Ucrainei crează o mare incertitudine pentru că va fi urmată de mari schimbări, nu doar în Rusia ci și în Europa. Incertitudinea va fi mai mare în cazul înfrângerii Ucrainei. Costurile pe care Occidentalul le va plăti vor fi uriașe.

O altă cauză importantă a indeciziei elitei occidentale de a sprijini Ucraina să obțină victoria în fața Rusiei este ignoranța. Faptul că cei care populează birourile instituțiilor de politică externă, securitate și apărare sunt selecționați cu grijă dintre absolvenții celor mai prestigioase universități de pe această planetă n-a crescut defel calitatea analizelor pe Rusia sau Ucraina.

Instituțiile occidentale care formează demnitari, oficiali, diplomați, experți, militari, intelligence au „citit” mai bine de trei decenii Ucraina și întreaga Europă de Est prin lentilele de gândire imperială ale Rusiei.

Cunoașterea occidentală a Rusiei, Ucrainei, Belarus, Caucazului de Sud, Asiei Centrale, a limbilor, culturii, istoriei acestor regiuni, e mai degrabă rezultatul dezinformării rusești. În momentul anexării Crimeii, adică la două decenii și jumătate de la prăbușirea Zidului Berlinului, NATO avea o minimă cunoaștere instituționalizată asupra Rusiei.

La fel și asupra Ucrainei. Cei mai mulți militari, oameni din zona intelligence și diplomați occidentali s-au apucat să studieze serios Ucraina abia după 24 februarie 2022.

Scenariul de coșmar este cel în care Occidentul va consimți la cea mai proastă soluție pentru el însuși. Va accepta ca Putin să înghețe conflictul, să obțină o situație de nici pace - nici război.

Impasul pare să convină politicienilor europeni care au de pregătit campanii electorale și alegeri. Le convine pentru că scapă de problema agresiunii Rusiei, care-i solicită prea tare intelectual. Nu trebuie să facă nimic în plus. Pot să facă aceleași lucruri ca și în trecut, să rostească același discursuri.

În plus, există iluzia, atentă sădită de propaganda rusească, că înghețarea conflictului ar fi mai puțin costisitoare în comparație cu livrarea de armament și muniției Ucrainei. Înghețarea războiului este de fapt garanția continuării lui. Scenariul înghețării conflictului este, în perspectivă, o variantă mai rea, decât oricare alta.

(Acest text este varianta extinsă a articolului cu același titlu publicat în Revista 22, la 23 mai 2023).

Distribuie Distribuie Comentarii