Armata franceză, invitată să participe la parada militară organizată la 9 mai în Piaţa Roşie din Moscova

Rusia a invitat joi armata franceză să participe la parada militară organizată în Piaţa Roşie din Moscova la 9 mai pentru celebrarea a 75 de ani de la "victoria asupra Germaniei fasciste", informează AFP.

"Onorăm profund memoria soldaţilor francezi care au luptat alături de Armata Roşie împotriva unui duşman comun şi vom fi bucuroşi să vedem un contingent francez printre participanţii la parada de Ziua Victoriei", a declarat şeful statului-major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, citat într-un comunicat al Ministerului rus al Apărării.

Generalul Gherasimov, care a îndemnat la un dialog "direct şi deschis" cu Franţa, a făcut aceste declaraţii după o întrevedere în Rusia cu omologul său francez Francois Lecointre.

Parada militară din 9 mai - dată la care în Rusia este sărbătorită capitularea celui de-al III-lea Reich sau Victoria împotriva fascismului - a devenit în timpul preşedinţiei lui Vladimir Putin punctul culminant al discursului patriotic promovat de Kremlin.

În acest an, parada se va desfăşura în prezenţa preşedintelui francez Emmanuel Macron, în plină apropiere diplomatică de Moscova.

Generalul Gherasimov a evocat de asemenea o "serioasă îngrijorare" suscitată de "întărirea activităţii militare a NATO la frontierele Rusiei". "Exerciţiile militare prevăzute să aibă loc în viitorul apropiat pe baza unor scenarii antiruse anticipează operaţiuni ofensive", a spus el, adăugând că în "absenţa unui dialog" aceste manevre comportă "în mod clar un caracter provocator" faţă de Rusia.

La rândul său, generalul Lecointre a afirmat că scopul vizitei sale este de a găsi "o înţelegere comună" cu Rusia în cazuri de "situaţii de criză", potrivit Ministerului Apărării rus.

Peste 37.000 de militari originari din 18 ţări sunt aşteptaţi la exerciţiile NATO organizate în mai şi iunie. Ele se vor derula în special în Germania, Polonia şi în republicile baltice.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a dat asigurări că aceste noi manevre, denumite Defender Europe 2020, nu vizează Rusia.AGERPRES


populare
astăzi

1 Antena 3 spune că liderul AUR dă o petrecere mare în nordul Capitalei de ziua de naştere și le cere invitaţilor bani pentru fiul său, în loc de cadour…

2 Marius Baciu își reziliază contractul cu FCSB. Bogdan Mara, gata să colaboreze

3 Ora de iarnă 2026 / când dăm ceasurile înapoi și noaptea devine mai lungă

4 Rezultatele loto din 20 septembrie: premii de peste 3 milioane de euro în joc

5 Năstase, cu aroganță despre ce se întâmplă zilele acestea în România