Armata israeliană confirmă că a bombardat tabăra de refugiați de la Jabaliya, pentru a ucide un comandant Hamas

Armata israeliană a confirmat că a bombardat tabăra de refugiaţi din Jabaliya în Fâşia Gaza, afirmând că a ucis acolo un comandant al Hamas care era, potrivit ei, unul dintre responsabilii pentru atacul lansat în Israel de mişcarea palestiniană pe 7 octombrie, informează AFP.

Distrugeri în Fâșia Gaza FOTO Profimedia

Distrugeri în Fâșia Gaza FOTO Profimedia

„Eliminarea lui a avut loc în cadrul unei ample operaţiuni de luptă împotriva teroriştilor şi infrastructurilor teroriste ce aparţin batalionului central din Jabaliya, care a preluat controlul asupra unor clădiri civile în Fâşia Gaza”, a subliniat armata israeliană.

Cel puţin 50 de persoane au fost ucise într-o tabără de refugiaţi în urma unui bombardament israelian în partea de nord a enclavei palestiniene , conform Ministerului Sănătăţii al guvernului condus de gruparea islamistă Hamas.

Bombardamentul, al cărui bilanţ final ar putea fi mult mai mare, a distrus cel puţin 20 de clădiri în tabăra de refugiaţi de la Jabaliya.

După ce s-a axat pe bombardamente masive în prima fază a ripostei ce a urmat atacului surpriză al Hamas asupra Israelului pe 7 octombrie, care a provocat peste 1.400 de morţi şi peste 5.000 de răniţi, armata israeliană a intensificat începând de vineri şi mai mult atacurile aeriene şi a început desfăşurarea progresivă de trupe la sol în partea de nord a Fâşiei Gaza, scrie Agerpres.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Ce „coace” Tucker Carlson? /