Armata rusă se confruntă cu o „criză psihologică”, afirmă Londra

Armata rusă se confruntă cu o „criză psihologică” a soldaților săi, afirmă Ministerul britanic al Apărării într-o nouă evaluare bazată pe sursele sale secrete asupra războiului din Ucraina.

Recruți ruși în Ucraina FOTO Profimedia

Recruți ruși în Ucraina FOTO Profimedia

Potrivit Ministerului britanic al Apărării, foarte mulți soldați ruși suferă de stres post-traumatic, dar nu sunt tratați în mod corespunzător.

În decembrie 2022, circa 100.000 de soldaţi sufereau de stres post-traumatic, un bilanț care a crescut între timp, estimează sursa citată.

Acest „un bilanţ este fără îndoială mai mare în prezent, având în vedere incapacitatea armatei ruse de a permite o rotaţie suficientă şi un timp de recuperare suficient departe de câmpul de luptă”, scrie Ministerul britanic al Apărării pe contul său de pe platforma X.

Noi date documentate arată că Moscova trimite în Ucraina soldaţi „inapţi pentru luptă”.

„Problema” a fost ridicată în mai multe rânduri, inclusiv de fostul general-maior al Armatei 58 Combinate Ivan Popov, dar în van, afirmă sursele secrete ale Londrei. Ivan Popov a fost eliberat din post în iulie pe fondul unor critici adresate generalului Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al Rusiei și responsabilul de agresiunea militară rusă din Ucraina.

„Cu această lipsă de grijă pentru sănătatea mintală a soldaţilor, eficacitatea de luptă a Rusiei va continua să funcţioneze sub nivelul optim”, estimează Ministerul britanic al Apărării.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Primul an de austeritate sub Bolojan / A redus deficitul, dar economia României a intrat în recesiune tehnică

2 Așa o fi? / Ceva grav de tot urmează a se întâmpla în războiul din Ucraina

3 Ăla cu ceas Cartier de 44.000 de euro e președintele PSD al CJ Olt...

4 Imagini care dau fiori vizavi de Porțile de Fier 2

5 Polițistul Marian Godină demontează acuzațiile unui ONG, arătând avizul ANI