Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment asupra unui obiect nord-coreean care zbura deasupra frontierei

Armata sud-coreeană a tras marți focuri de avertisment asupra unui obiect neidentificat care zbura deasupra graniței cu Coreea de Nord, a declarat pentru Reuters un oficiali militar.

Armata încearcă să analizeze despre ce fel de obiect a fost vorba, a adăugat oficialul citat.

Conform unui comunicat al armatei citat de AFP, obiectul provenea din Coreea de Nord și a intrat în spațiul aerian al Coreii de Sud după ce a survolat zona demilitarizată care separă cele două state vecine.

Obiectul nu a fost identificat, iar parcursul său este pe cale de a fi analizat, a adăugat armata.

Un oficiali a spus pentru AFP că ar putea fi vorba de o dronă.

Armata nu a putut preciza dacă obiectul în chestiune a fost doborât sau dacă acesta s-a întors de pe traseu și a trecut înapoi frontiera în Coreea de Nord, una dintre cele mai fortificate granițe din lume.

"Armata menține Coreea de Nord sub strictă supraveghere și păstrează un nivel ridicat de vigilență", se arată în comunicat.

Conform agenției sud-coreene de știri Yonhap, armata a tras aproximativ 90 de focuri de mitralieră.

Tensiunile sunt ridicate în regiune din cauza ambițiilor nucleare ale Coreii de Nord, iar acest incident survine la doar două zile după un nou tir cu rachetă al Phenianului.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR