
Armata ucraineană avansează în regiunea Sumi, în timp ce luptele continuă în Donețk
Forțele ucrainene au câștigat teren în nord-estul regiunii Sumi, la doar o zi după discuțiile dintre Statele Unite și Rusia despre posibile schimburi teritoriale.
Armata ucraineană a anunțat că a reușit să avanseze aproximativ doi kilometri în regiunea Sumi, situată în nord-estul țării, la scurt timp după întâlnirea dintre Vladimir Putin și Donald Trump, unde s-ar fi discutat despre posibile schimburi de teritorii în Ucraina.
„Soldaţii ucraineni continuă să distrugă activ inamicul şi să elibereze aşezările noastre”, a transmis Statul Major al Ucrainei pe Telegram. Oficialii militari au adăugat că trupele au obținut câștiguri și în alte zone din regiune, informează Kyiv Independent.
Contextul discuțiilor SUA-Rusia
Progresele anunțate de Kiev vin la o zi după î ntâlnirea dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump din Alaska, în cadrul căreia s-ar fi discutat un posibil acord privind Ucraina.
Potrivit informațiilor relatate, discuțiile ar fi vizat o înțelegere prin care Rusia s-ar retrage din anumite părți ale regiunilor Sumi și Harkov, în schimbul teritoriilor controlate de Ucraina în zonele parțial ocupate Donețk și Luhansk. Întâlnirea nu a adus însă un acord.
Trump a afirmat că responsabilitatea pentru o înțelegere revine Ucrainei: „Rusia este o putere foarte mare, iar ei nu sunt”, a spus liderul american.
Rusia și Ucraina au lansat drone una împotriva celeilalte, în noaptea de joi spre vineri, înainte de summitul Trump-Putin. Forţele aeriene ale Ucrainei au raportat doborârea a 63 de drone lansate de Rusia înspre teritoriului ucrainean. În plus, forțele ruse a folosit două rachete balistice şi un total de 97 de drone, astfel încât s-a înregistrat impactul a 34 de drone în 13 puncte de pe teritoriul ţării. În urma acestui atac, un incendiu a izbucnit la o benzinărie în orașul Sumî.
La rândul său, armata ucraineană a anunțat că forțele speciale au efectuat mai multe atacuri asupra Rusiei în cursul nopții. Forțele ucrainene au afirmat că a lovit rafinăria de petrol Syzran din regiunea Samara a Rusiei, unde au fost observate explozii și incendii.
Situația tensionată din Donețk
În paralel, în estul Ucrainei, forțele ruse ar fi reușit să captureze două sate din regiunea Donețk , potrivit relatărilor din teren. Președintele Volodimir Zelenski a recunoscut că situația rămâne „extrem de dificilă”, dar a subliniat că armata nu cedează. Trupele ucrainene au lansat contraatacuri de succes, a precizat acesta într-o postare pe rețelele sociale.
Statul Major de la Kiev a confirmat că, în est, forțele ucrainene au avansat și au obținut câștiguri în apropiere de orașele Dobropillia și Pokrovsk, în regiunea Donețk.
Sursa: adevarul.ro