Arme şi climat: Primele audieri în Camera Reprezentanţilor de la Washington după opt ani

Bazaţi pe noua lor majoritate din Camera Reprezentanţilor, democraţii au organizat miercuri primele două audieri privind schimbările climatice şi violenţa cu arme de foc, după opt ani de control republican, transmite AFP.

"Republicanii nu mai pot spune că schimbările climatice nu există, pentru că locuitorii din întreaga ţară resimt zilnic efectele lor negative", a scris pe Twitter miercuri preşedintele Comisiei privind resursele naturale a camerei inferioare, Raul Grijalva.

"Din acest motiv" democraţii "organizează după opt ani prima lor audiere legată de schimbările climatice şi se pregătesc să acţioneze cu curaj", a adăugat el.

La aceeaşi oră, a demarat prima audiere privind armele de foc după aproape opt ani.

"În pofida necesităţii evidente de a ataca flagelul violenţelor comise cu arme de foc, Congresul, vreme îndelungată, nu a făcut practic nimic. Inaugurăm acum un nou capitol", a declarat preşedintele democrat al Comisiei juridice, Jerrold Nadler, în deschidere.

Semnalele se doresc clare: democraţii au preluat, la începutul lui ianuarie, controlul camerei inferioare după opt ani de majoritate republicană. Senatul a rămas dominat de republicani.

Intrarea în funcţie a noilor parlamentari a fost blocată însă de cel mai lung "shutdown" din istoria SUA. După ce un acord (temporar) a fost găsit, democraţii intenţionează să arate că sunt din nou la conducerea Camerei Reprezentanţilor şi a puternicelor sale comisii.

Jerrold Nadler a deplâns că preşedintele republican Donald Trump nu a vorbit despre armele de foc în discursul său anual privind Starea Uniunii, marţi seară.

"Epidemia de violenţe cu arme de foc este o criză naţională şi o ruşine în faţa străinătăţii", subliniat Jerrold Nadler, citând datele oficiale care arată că, în 2017, s-au înregistrat circa 40.000 de morţi, inclusiv sinuciderile. El s-a adresat unei săli în care erau prezenţi mai mulţi supravieţuitori şi apropiaţi ai victimelor unor atacuri armate, printre care cel petrecut cu aproape un an la liceul din Parkland, Florida.

La începutul lui ianuarie, membri democraţi şi republicani ai Camerei au depus un proiect de lege pentru a întări încadrarea armelor de foc.

În privinţa schimbărilor climatice, republicanii şi democraţii sunt diametral opuşi, o falie mult mai evidentă de când Donald Trump a decis, în 2017, să retragă Statele Unite din Acordul de la Paris.AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR