Armenia: Comisia electorală confirmă victoria premierului în exerciţiu la alegerile din urmă cu o săptămână

Comisia electorală din Armenia l-a confirmat duminică pe Nikol Paşinian în funcţia de prim-ministru, la o săptămână după alegerile parlamentare , relatează DPA.

Partidul lui Paşinian, Contractul Civil, a obţinut 53,9% din voturi, a precizat preşedintele comisiei electorale, Tigran Mukucian, conform unor relatări media.

Principalul său contracandidat, partidul Alianţa Armenia, al fostului preşedinte Robert Kociarian, a primit puţin peste 21% din voturi. Formaţiunea intenţionează să conteste rezultatul la Curtea Constituţională.

Mukucian a cerut ca opoziţia să ofere "dovezi substanţiale" privind presupusele nereguli, adăugând că simpla listare a unor încălcări nu este suficientă pentru a invalida rezultatul scrutinului.

Observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au considerat alegerile democratice, bine organizate şi în acord cu legislaţia internaţională.

Paşinian a convocat alegerile la presiunea opoziţiei. Unele partide l-au acuzat pe premier de înfrângere, care a însemnat pierderi de teritoriu şi de multe vieţi omeneşti, în confruntarea de anul trecut cu Azerbaidjanul pentru controlul asupra Nagorno-Karabah.

Peste 6.500 de persoane au murit în conflict, iar Armenia a pierdut în faţa Azerbaidjanului mari părţi din Nagorno-Karabah.

Acordul de încetare a ostilităţilor în conflictul din Nagorno-Karabah a intrat în vigoare la 9 noiembrie, după un război de 44 de zile.AGERPRES


populare
astăzi

1 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

2 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

3 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

4 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan