Arșinel a murit la 83 de ani. O ghicitoare îi spusese că va trăi 89 de ani

Arșinel a murit la 83 de ani. O ghicitoare îi spusese că va trăi 89 de ani

După o viaţă petrecută pe scenă, Alexandru Arşinel a murit pe 29 septembrie 2022, la vârsta de 83 de ani, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde se afla internat din 15 septembrie pentru tratarea unor leziuni cauzate de repaosul prelungit la pat.

Într-un interviu în 2011, actorul povestea că nu este speriat de faptul că poate să moară şi că avea cumpărat locul de veci, chiar dacă o ghicitoare din Israel îi spusese că va trăi 89 de ani.

O ghicitoare din Israel mi-a spus că sunt semne clare că o să trăiesc 89 de ani. I-am zis să îmi dea scris. Timpul trece, mă uit că o parte dintre prietenii mei nu mai există şi atunci realizez, îmi inventariez viaţa şi îmi dau seama că s-au adunat multe, timpul trece", spunea actorul în 2011.

Într-un interviu pentru Adevărul, Arșinel spunea că nu s-a simțit niciodată uitat de public: „Cât am fost într-un fel sau altul mai puţin cunoscut, n-a fost din vina mea. A fost perioada de debut, când jucam într-un teatru cu 30 de vedete. Nu încăpeam pe afiş atâţia. Dar niciodată nu m-am simţit uitat. Te uită publicul atunci când, de fapt, te uiţi tu pe tine. Când nu încerci să mai faci ceva în plus. Actorul nu dispare decât atunci când îl uită publicul. El e cel care hotărăşte soarta actorului“.

Carte de vizită Alexandru Arșinel

-S-a născut la 4 iunie 1939, în oraşul Dolhasca din judeţul Suceava;

-În 1962 a terminat studiile la Institutul de Artă Teatrală şi

Cinematografică „I.L. Caragiale", fiind mentorat de actriţa Irina Răchiţeanu;

-Decenii întregi a format un cuplu comic „de aur" cu actriţa Stela Popescu;

-Cei doi au primit un premiu UNITER în 2002, pentru activitatea la Teatrul de Revistă;

-A fost direc­torul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro