„Aș face-o din nou fără ezitare”/Fostul ministru polonez al Apărării, inculpat de procurori pentru divulgarea planurilor de urgență în cazul unei invazii ruse

Fostul ministru polonez al apărării al Poloniei, Mariusz Blaszczak, a fost inculpat de procurori după ce a publicat planurile guvernamentale de urgență în cazul unei invazii ruse, transmite Euronews .

Mariusz Blaszczak, care a făcut parte din partidul conservator Lege și Justiție care a deținut puterea între 2015 și 2023, a dezvăluit în 2023 un plan de apărare militară care fusese elaborat în 2011 în cazul unei invazii ruse.

Acest document prevedea planuri de retragere a forțelor poloneze spre vest, spre râul Vistula, în cazul unui atac dinspre est.

Procurorii susțin că Blaszczak și-a depășit atribuțiile prin publicarea informațiilor, despre care spun că erau clasificate.

Procurorii polonezi i-au prezentat vineri acuzațiile lui Blaszczak. Acesta a declarat reporterilor că el consideră că acuzațiile sunt nefondate.

El a scris pe X că biroul procurorului urma să „aducă acuzații împotriva mea pentru că am declasificat planul primului guvern Tusk de a ceda jumătate din Polonia fără luptă”.

„Aș face-o din nou fără ezitare. Am avut nu numai dreptul, ci și datoria”, a spus el.

Blaszczak a declarat reporterilor că îi va explica procurorului că avea obligația de a dezvălui informațiile.

Acuzațiile împotriva lui Blaszcak sunt cele mai recente dintr-un șir de probleme juridice pentru membrii partidului Lege și Justiție.

Fostul deputat Dariusz Matecki a fost arestat săptămâna trecută pentru corupție, iar fostul ministru adjunct al justiției Marcin Romanowski a primit azil politic în Ungaria după ce a fost acuzat de fraudarea statului.


populare
astăzi

1 Lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, gata cu peste doi ani înainte de termen

2 Concediat la 50 de ani / mărturia care expune blocajul de pe piața muncii

3 Ce ascunde plecarea grăbită a lui Xi Jinping de la reuniunea BRICS din India

4 „Șah la Bolojan” / ce mize ascunde desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier

5 VIDEO Președintele a anunțat noul premier desemnat: Siegfried Mureșan