Așa o fi?

Așa o fi?

Să te ferească Bunul Dumnezeu de frustrările femeilor rămase fără obiectul activității! Iar dacă la această concluzie au ajuns până și cei mai radicalizați haștagieni din USR – PLUS înseamnă că situația actualei coaliții guvernamentale chiar că este una explozivă. Mai ales că nu este vorba despre Laura Codruța Kovesi, ci de Monica Macovei!

Monica Macovei i-a crescut pe Ghinea, Ciucu sau Polițeanu

Cea care, deși oficial s-a retras din toate cele lumești, cel puțin din punct de vedere al politicii, continuă însă să tragă sforile unora dintre cei mai vocali lideri ai alianței USR – PLUS. Și care are încă forța de a îi trage preșul ministerial de sub picioare ministrului Justiției, după cum a simțit-o pe propria piele Stelian Ion, chiar zilele trecute. Mai mult decât atât, noul ”Moș Crăciun” al României, ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea dovedește că nu s-a maturizat încă deloc, cel puțin politic vorbind… Astfel că până și mulți dintre useriștii așezați la masa guvernamentală la invitația expresă a președintelui Klaus Iohannis au ajuns să se vaite că zecile de miliarde de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență vor fi practic distribuite strict la ”prețioasele indicații” ale Monicăi Macovei. Cea care mai are însă și alți ași în mânecă. Din pepiniera de cadre asigurată de aceasta pe persoană fizică ajungând pe importante funcții de conducere nu doar haștagienii useriști, dar și liberali precum Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6. Iar de câteva zile Monica Macovei a declanșat un adevărat ”Jihad” în chiar cadrul alianței USR – PLUS, fără a mai ține deloc cont de apelurile la calm ale liderilor oficiali Dan Barna și Dacian Cioloș. Astfel că, dacă ambițiile Monicăi Macovei nu vor fi de îndată potolite cu niscai sinecuri politice, atunci aceasta nu va avea nicio remușcare în a forța spargerea actualului Guvern!

Puci la Ministerul Justiției!

În urmă cu doar câteva zile, ministrul Justiției și-a dat seama că este doar o frunză în bătaia vântului. Totul după ce un grup de presiune din cadrul propriului partid i-a reproșat fostului avocat al lui Radu Mazăre că este prea ”moale”! Sau chiar direct că a făcut ”pact cu dușmanul”. Totul doar pentru că Stelian Ion, de la înălțimea noii posturi de ministru al Justiției a încercat să dea o spoială de legalitate desființării controversatei Secții de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Ceea ce pur și simplu a scos-o din minți pe Monica Macovei!

Ministrul Stelian Ion, șantajat de macoviști

Cea care, deși nu deține nicio funcție oficială de conducere în cadrul USR sau PLUS și-a mobilizat ”falanga macovistă” pentru a îl presa pe Stelian Ion chiar pe holurile Parlamentului României. Acolo unde ministrul Justiției a fost la un pas de a fi ”linșat” verbal de către chiar unii dintre colegii de alianță. Iar pentru ca ministrului userist Stelian Ion să îi fie și mai bine băgate mințile în cap că Ministerul Justiției a rămas ”ghergheful” unde ”tricotează” intrigi doar Monica Macovei, aceasta a ieșit, surprinzător, cu o declarație publică. Un adevărat avertisment pentru Stelian Ion, cel de care se arată dezamăgită că pur și simplu nu a desființat direct SIIJ, fără a mai căuta vreo formulă legală! Astfel că, speriat de demonstrația de forță a Monicăi Macovei, Stelian Ion nu a îndrăznit să replice decât cu punerea demisiei pe masa Monicăi Macovei!

Dan Barna și Dacian Cioloș scap frâiele USR – PLUS din mâini

Rămânând totuși de văzut dacă ministrul Justiției chiar a clacat la prima ”chelfăneală” încasată de la gruparea macoviștilor din USR – PLUS… Sau nu a făcut astfel decât să tragă de timp, pentru a pregăti riposta…

”Fan Curier”-ul Mihai Polițeanu

Iar cum comportamentul de ”regină fără tron” adoptat în ultima vreme de către Monica Macovei impune ca aceasta să recurgă la prestațiile propriului maestru de ceremonii, aceasta a apelat la serviciile fostului șofer al Alinei Mungiu Pippidi. Este vorba de actualul parlamentar Mihai Polițeanu, acesta afirmându-se ca unul dintre cei mai vizibili protestatari haștag rezist. După care s-a înscris în USR și a devenit deputat, dar doar după ce a avut grijă să își legendeze minuțios divergența ideologică de Monica Macovei.

Laura Codruța Kovesi, cealaltă ”zeiță” anticorupție

Însă în ciuda acestei ”rupturi” intens promovate de către propaganda haștagiană, Mihai Polițeanu pare a fi revenit totuși în cele din urmă la ”matca” macovistă. Iar preluarea rolului de ”Fan Curier” pentru Monica Macovei ar fi venit după ce aripa radicalizată a USR – PLUS și-ar fi asumat la Bruxelles preluarea promovării agendei LGBT în România. Un subiect care nu doar că va fi pe placul înalților comisari europeni, dar care poate reprezenta și ”fumigena” perfectă, la adăpostul căreia miniștrii useriști pot opera în voie.

Războiul Zeițelor

Iar după ce Dacian Cioloș a trebuit să se replieze recent în Parlamentul European pe problema LGBT, pentru a nu pierde teren în fața tot mai ”dușmănoasei” Monica Macovei, și ceilalți lideri ai actualei coaliții guvernamentale privesc cu teamă ”ieșirile” acesteia. Mai ales că Monica Macovei și-a desemnat deja următoarea țintă în mișcare, în persoana UDMR-ului! Astfel că inițiații sistemului iau tot mai în serios varianta de lucru a unei încercări de ”spargere” a guvernului, venită din partea loialilor macoviști.

Cîțu nu are control pe miniștii USR – PLUS

Mai ales că Monica Macovei mai are încă un război de purtat… Cu Laura Codruța Kovesi! Celei căreia în particular nu îi iartă că i-a ”furat” statutul de ”Zeiță” anticorupție. Astfel că în timp ce Laura Codruța Kovesi trăiește propriile dezamăgiri, doar jucându-se de-a procurorul european, Monica Macovei vrea cu orice preț să arate că ”încă trăiește”, chiar dacă nu va reuși să și capete ”tronul” mult visat. Până atunci însă, atât Kovesi, cât și Macovei continuă să își verse la Bruxelles ”fierea” împotriva propriei țări, pe care o înfierează încă a fi cea mai coruptă din Europa…

SURSA: National.ro/Cătălin Tache


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

4 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență

5 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”