Așa o fi?

Așa o fi?

”Au plecat cândva de jos, dintr-un sat uitat de lume”… Acesta este prologul celei mai de succes povești românești din ultimii ani. Una în fața căreia pălesc până și cele mai ”siropoase” scenarii ale filmelor despre ”visul american”. Iar ”marea evadare” din satul în care au crescut la muncile câmpului cei opt frați din familia Pavăl este la rândul său una halucinantă… Fiind vorba despre faptul că, forțând posibilitățile materiale ale părinților săi, Adrian Pavăl a reușit să pătrundă într-o altă lume, prin plecarea la Liceul din… Iași, ci nu la cel din Fălticeni.

Magazine de bricolaj, fabrici de medicamente, avioane private, policlinici, sport, în orice investesc!

După care urmează o poveste care ar trebui să demonstreze oricui nu doar că filmul bate viața, dar și că România chiar este țara tuturor posibilităților! Mai ales că este vorba despre aceeași Românie prezentată de către actualul procuror european Laura Codruța Kovesi drept cea mai coruptă din întreaga Uniune Europeană. Dar în care doi frați săraci au creat cel mai mare imperiu financiar deținut vreodată de un român, fără ca nimeni să le ceară vreodată șpagă! Iar astăzi nu este zi în care lumea financiară să nu fie uluită de noi investiții de zeci de milioane de euro ale celor doi frați care până și în plină pandemie, în anul 2020, au avut afaceri totale de aproape 2 miliarde euro ! Mai ales că aceiași frați Dragoș și Adrian Pavăl investesc în industria producătoare de medicamente, avioane private, cumpără o nouă rețea medicală de policlinici, salvează de la dispariție federații sportive și asigură supraviețuirea unor întregi segmente culturale! Ca să nu mai vorbim că după ce au creat și propriul fond de investiții, frații Pavăl au devenit practic cei mai importanți investitori, la concurență cu chiar statul român!

Pentru a da un singur exemplu, după cum reiese din informațiile de ultimă oră intrate în posesia noastră, diplomația românească tocmai ce s-a mobilizat ca niciodată în ultimele trei decenii, pentru a asigura crearea de noi ”capete de pod” în Nordul Africii, pentru afacerile acelorași frați Pavăl. Ceea ce, desigur, nu doar că este pe deplin legal, dar și cât se poate de binevenit. Numai că, totuși, nu poate să oprească ”marea întrebare” care stă pe buzele atâtor alți competitori comerciali, lideri politici sau chiar șefi de servicii secrete. Și anume de ce, totuși, atunci când este vorba despre frații Pavăl, nu doar că nimeni nu le cere tradiționala șpagă, dar ”percutează” mai ceva ca funcționarii britanici, elvețieni sau germani la un loc. Pentru că, într-adevăr, mai sunt miliardari români care au construit afaceri de succes. Numai că, mai întotdeauna, poveștile acestora provin din ”zona gri” a serviciilor…

”Bișnițarii” miliardari

Publicăm o mărturisire publică din urmă cu mulți ani a directorului și acționarului principal al ”Imperiului DEDEMAN”, Dragoș Pavăl. Este povestea incredibilă prin care acesta răstoarnă tot ce se știa până acum despre cum se fac afacerile de succes în România. O poveste despre un copil sărac dintr-un sat sucevean, care a reușit să plece la liceu, apoi la Facultate la Iași, la Informatică, în regimul ceaușist, s-a angajat la o întreprindere de stat și a intrat în afaceri cu Dacia soacrei, un butic de doar 16 mp închiriat în Bacău și cu cele 10.000 de mărci pe care fratele său le-a făcut din bișnița cu produse cumpărate de la ruși în Iași și vândute apoi la suprapreț în Craiova. Iar aceste vechi mărturisiri sunt cu atât mai șocante astăzi, când frații Pavăl sunt de departe nu doar cei mai de succes investitori români, dar și cam singurii despre care nu se știe ca statul român, fie el de drept sau paralel, fie din invidie sau prostie nu le-a pus bețe în roate… Dar să vedem mai întâi cum a fost creat ”Imperiul DEDEMAN”, în varianta Dragoș Pavăl :

Imperiul ”DEDEMAN”, creat pe vânzarea de unghiere și gumă de mestecat

”Nici azi nu știu ce a fost în capul meu de am plecat atât de departe, mai ales că părinților le-a fost foarte greu să mă întrețină. Dar poate că așa a fost să fie, să îmi iau viața în mâini de la 14 ani. (…) În vacanță se întorcea acasă și muncea de dimineața până seara în gospodărie, ca să își câștige banii de buzunar. După liceu a intrat la Facultatea de Matematică din Iași, care avea o Secție de Informatică, în 1986. În 1991 a fost repartizat la o fabrică de confecții din Bacău. Apoi, într-o zi a văzut un anunț în ziar, în care întreprinderea magazinelor de stat căuta un informatician.(…) ” M-a surprins, pentru că pe atunci nu prea se știa ce e aia. La interviu, directorul mi-a arătat niște cutii în care erau două calculatoare ambalate și m-a întrebat dacă știu ce să fac cu ele. Aproape un an am lucrat zi și noapte și am văzut ce înseamnă comerțul. Aveam acces la toate cifrele, am văzut cum e cu adaosul comercial, cum se face profit, cât de mare este penuria de produse. Marfa intra și ieșea din depozite într-un ritm amețitor” (…) Asta până când Dragoș Pavăl, după un an de zile, și-a dat seama, uitându-se în softurile pe care le crease, că are cel mai mic salariu din fabrică. Și că până și femeia de serviciu câștiga mai mult decât el. În timp ce el făcea foamea și abia avea bani de tren până la Iași, ca să își vadă soția… Astfel că a împrumutat de la socri o sumă de bani și o Dacia break și l-a chemat pe fratele său Adrian de la Iași. După ce acesta adunase 10.000 de mărci cumpărând marfă de la rușii care vindeau în bazarurile din Iași și o vindea în târgurile din Craiova la preț dublu(…) ” Am înființat o firmă și am închiriat un spațiu de 16 metri pătrați, pe care l-am amenajat noi. Am angajat o vânzătoare, am improvizat niște tejghele din lemn și din sticlă și am început să vindem. Câștigam într-o lună zece salarii pe care le luam la întreprinderea de stat ca informatician. Mergeam în București, era un centru comercial numit MASSA și căram de acolo cu Dacia socrilor mei diverse produse. Gumă de mestecat, unghiere, tot felul de mărunțișuri care erau foarte căutate.”

Au înfrânt sistemul

Iar după succesul fulminant cu unghiere și gumă de mestecat, frații Pavăl au înființat și DEDEMAN. După care au înfrânt sistemul! Cel care nici până în ziua de astăzi pare să nu își fi revenit, din moment ce, indiferent de ce formațiune politică s-a perindat pe la Putere, nimeni nu a mai îndrăznit să îi provoace în vreun fel pe foștii ”bișnițari” deveniți între timp miliardari. Și care ar trebui să explice de ce frații Pavăl au construit singura companie sută la sută românească, dar care a înfrânt toată concurența multinaționalelor. Și de ce aproape că nu există referire mediatică la construirea unui ”imperiu” cu cifră de afaceri de aproape 2 miliarde euro anual, dar ”fără afaceri cu statul, fără relații cu fosta Securitate și fără operațiuni la limita legii”. Dar să revenim la prima victorie în fața sistemului, atunci când frații Pavăl s-ar fi lovit de forța oamenilor din servicii atunci când au licitat pentru un spațiu comercial, deși li se spusese să nu o facă, în varianta Dragoș Pavăl : ” Cu toate avertismentele pe care le-am primit, noi totuși ne-am înscris. Inconștiența tinereții! Am câștigat licitația și cu toate astea nu am fost declarați câștigători. Motivația oficială a fost că am licitat prea pătimaș, scrisă negru pe alb. Am mers cu ea la ziare, s-au făcut articole și, într-un final, ne-au chemat și ne-au întrebat dacă mai suntem dispuși să plătim cât am licitat.”

Aceasta este poveste de succes a fraților Pavăl. Una care ar trebui predată în manuale, fie și doar pentru că au înființat un fond de investiții pentru IMM-uri, mai puternic decât tot ministerul omolog din Guvernul României. Și mai ales că ”rețeta succesului”, așa cum este povestită de Pavăl, pare atât de simplă… Pentru că așa cum ”regii imobiliarelor” de la ONE spun că și-au dat seama că ”trebuie să cumpere ieftin și să vândă scump”, așa și frații Pavăl și-au dat seama că ”trebuie să nu dăm șpagă”! Și uite că au produs miliarde ! Astfel că la vârful sistemului sunt încă ”analiști” care se crucesc că nu le-a trecut prin cap și altor investitori români ”să cumpere ieftin și să vândă scump” sau ”să nu dea șpagă”. Oricum, o poveste de succes cu care frații Pavăl au de ce să se mândrească! La fel cum, aidoma unui banc care face ravagii în sistem, și ”Grupul de la Bacău” are de ce să fie mândru de ei… SURSA: National.ro/Cătălin Tache


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…