Așa o fi?

Așa o fi?

Este alertă maximă în serviciile secrete! În toate! Structurile informative și cele ale instituțiilor de forță conștientizând de-abia acum ce ar însemna ca instanța bulgară de profil să respingă cererea de extrădare a Elenei Udrea! Pentru că, în doar câteva zile, mult ”flexatul” nostru sistem poate ajunge doar o ”frunză în bătaia vântului”, cu Sebastian Ghiță și Elena Udrea aflați în libertate, departe de ”mâna ciungă” a Justiției din România. Pentru că astfel structuri întregi se pot trezi prinse într-o adevărată ”menghină” informativă… Căci până acum, atunci când vorbea Ghiță, tăcea Udrea! Și invers… De această dată însă, conștienți că nu mai au nimic de pierdut, cei doi fugari de lux pot relua vechile ”șuete informative” de la LOFT. Cu un efect devastator pentru ”rămășițele” statului ticăloșit de la care au ”supt” și cei doi, atâta amar de vreme…

Astfel că doar panica nebună care a cuprins serviciile poate explica în bună măsură trimiterea la Sofia a mai multor ofițeri de legătură. Și împânzirea punctelor de trecere a frontierei în Bulgaria, în frunte cu cel de la Giurgiu – Ruse, cu ”acoperiți” având misiunea strictei monitorizări a unui fost procuror giurgiuvean.

Un procuror și o judecătoare

Informația care a pus pe jar serviciile de la București fiind că acesta ar fi negociatorul secret al stabilirii ”prețului corect” pentru libertatea Elenei Udrea. Negocieri care s-au purtat de la depunerea primei contestații prin intermediul unei înalte prezențe feminine de la nivelul Curții Constituționale din Sofia, în anturajul intim al căreia s-ar afla și fostul procuror din Giurgiu. Iar prețul pentru care s-a bătut palma ”scăpării” Elenei Udrea – 50 de milioane de euro! – pare unul cât se poate de credibil pentru serviciile române. Altfel fiind greu de explicat isteria trimiterii de noi ofițeri acoperiți în Bulgaria.

Când mult mai simplu logistic ar fi fost ca, în locul ”filajului nebun” exercitat în Sofia, să se ia ”urma banilor” din țară. Pentru că degeaba se blochează finalizarea tranzacției financiare din Bulgaria, dacă nu cumva este deja prea târziu, dacă nu se încearcă să se afle și cine este dispus să dea acești bani! 50 de milioane de euro fiind totuși o sumă uriașă chiar și atunci când vorbim despre libertatea Elenei Udrea.

Băsescu atâta a putut!

Mai ales dacă ar fi să o comparăm cu declarațiile plângăcioase ale lui Traian Băsescu despre căutarea unui apartament modest de bloc lângă metrou, ca să mai reducă din cheltuielile cu întreținerea și transportul… Și oricum Traian Băsescu a făcut și el deja ce a putut pentru femeia pe care o proclamase deja succesoarea sa la Președinția României, dacă ”regimul portocaliu” nu s-ar fi ”îngălbenit” între timp. ” La Ramada, Băsescu a făcut rost de celule pentru fetele sale ” titram ”lovitura” din1 mai. Atunci când dezvăluiam că fostul președinte și-a trimis emisarii la întâlnirea directorilor Administrației Naționale a Penitenciarelor, de la Ramada Plaza.

Polițiștii bulgari, mai curtenitori decât cei din Costa Rica…

Pentru a solicita un ”mic favor”… Și anume ”repartizarea aleatorie” a două dintre cele șapte celule complet renovate și modernizate la Pentineciarul pentru femei Târgșor, pentru ”fetele sale”, Ioana Băsescu și Elena Udrea. Bineînțeles, după condamnarea definitivă a acestora. Numai că Udrea pare să nu fi fost mulțumită cu ”nivelul de protecție” oferit de turnătorul securist Traian Băsescu, așa că a luat ”frâiele eliberării” în propriile mâini!

SMART! Aici sunt banii serviciilor!

Astfel că, în paralel cu mobilizarea generală de la Sofia, serviciile românești ar trebui să facă același lucru și la Cluj Napoca! Asta dacă vor cu adevărat să găsească un răspuns la întrebarea care în mod normal ar trebui să îi macine ca niciuna alta… Și anume cine dă cele 50 de milioane de euro despre care există informații că ar fi fost solicitate în schimbul ”spălării judiciare” a Elenei Udrea și asigurarea refugierii politice a acesteia în Grecia. Mai ales că nu trebuie uitat că, așa după cum avertizam încă de anul trecut, ”Serviciile își bagă banii în offshore-ul lui Boc”! Totul după ce s-a luat decizia că, dintre toți liderii liberali, Boc este de departe cel mai obedient în fața serviciilor care astfel au început să își bage ”fondurile operative” în adevăratul ”offshore” care a ajuns să fie Municipiul Cluj Napoca. Iar cum la rândul său Boc știe că dacă nu ar executa orbește la servicii, atunci ar face imediat ”Poc”, primarul a dat drumul pe bandă rulantă la emiterea de autorizații de construcție pentru adevărații investitori din spatele celui mai modern complex rezidențial din România. Doar naivii putând crede că ”puștiul lui Udrea” este adevăratul investitor strategic care asigură un fond de aproximativ 1 miliard de euro pentru construcția ”orășelului” SMART! Cel în care și ”băiatul de la pizza” urmează să fie înlocuit cu drone ultramoderne!

Se monitorizează PTF Giurgiu – Ruse…

Iar cea mai bună dovadă că informațiile privind stabilirea ”prețului corect” reprezintă deja ”indicii temeinice” este chiar ultima apariție a Elenei Udrea în fața instanței de judecată. Proaspăt vopsită, cu unghii portocalii, radiind de speranță și schimbând amabilități din mijlocul polițiștilor bulgari mai mult decât curtenitori… Ca și strania clemență a instanței bulgare de a accepta o nouă amânare, pe motiv de întârziere a avocatului…

Dar nu și investiția de la SMART Cluj Napoca!

Însă faptul că nu există practic serviciu secret românesc care să nu își fi trimis proprii ofițeri de legătură la Sofia în ultimele zeci de ore nu înseamnă însă și că ”sistemul este unitar”… Pentru că, în timp ce unii vor să se asigure că tranzacția va avea loc în deplină liniște, alții forțează blocarea ei cu orice preț! Dar mai ales identificarea ”bunului samaritean” dispus să achite 50 de milioane de euro doar pentru ca Elena Udrea să nu mai fie nevoită să își ducă degetul la nas… Pentru că, de această dată este greu de crezut că, fie și din celula modernizată obținută pentru ea de Traian Băsescu, ”mama Udrea” va accepta să mai păstreze ”Omerta” până ce fata ei se va face mare…

SURSA: National.ro /Cătălin Tache


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”