Așa o fi?
Războiul poate ucide și de la distanță, nu e nevoie să fii în fața lui, să auzi gloanțele, să te ardă suflul exploziei. O poate face fără grabă, pe nevăzute, pe nesimțite, chiar dacă ești la sute de kilometri de zona de luptă.
Ceea ce a intrat în circulația naturală în timpul ostilităților nu dispare nicăieri. Se mișcă, este transferat, este spălat, absorbit, se acumulează, se evaporă, se depune și se transformă. Are permeabilitate verticală și orizontală. Se ridică la câțiva kilometri în sus, în straturile de aer. Se infiltrează adânc în straturile de sol, în apele supraterane și subterane. În același timp, poate acoperi sute de kilometri pe uscat, în aer, în lacuri, râuri și mări.
Aceasta e amprenta chimică a războiului, care contaminează apa potabilă, solul, apa de suprafață sau aerul.
Chiar și atunci când exploziile de rachete și bombe vor înceta în Ucraina, ele vor continua să afecteze – chiar să omoare – oameni timp de zeci și sute de ani. Nu vorbim aici doar de urmări pentru Ucraina și ucrainenii rămași acolo. Afectate vor fi și statele vecine, inclusiv România, care, dintre toți vecinii Ucrainei, e cea mai vulnerabilă în fața acestor consecințe pe termen lung.
Iar motivul nu este doar apropierea strânsă de teritoriile în care se desfășoară războiul, ci și faptul că natura, cu legile ei de circulație a substanțelor și de transformare a energiei, distribuie rămășițele explozive. Armamentul folosit emite gaze toxice și particule solide în aer, iar metalele grele ajung în sol și apă, ba chiar și în lanțul alimentar uman.
