Așa o fi?
În timp ce Uniunea Europeană se străduiește să pună capăt dependenței sale de gazul rusesc, prim-ministrul Viktor Orban nu numai că păstrează legăturile energetice ale Ungariei cu Kremlinul, dar și creează noi parteneriate cu regimurile autoritare din Asia Centrală. Această politică este promovată ca „diversificare”, dar, în realitate, reprezintă o strategie coordonată cu Moscova, o strategie care vizează restabilirea dependenței și menținerea capacității Kremlinului de a exercita șantaj energetic, arată o analiză a Institutului Robert Lansing.
În prezent, aproximativ 85% din necesarul de gaz al Ungariei este acoperit de Rusia. Contractele cu Gazprom rămân intacte, chiar și după ce majoritatea țărilor UE au întrerupt legăturile energetice cu Moscova în 2022. Dimpotrivă, Budapesta a semnat acorduri suplimentare pentru a asigura un miliard de metri cubi de gaz pe an și și-a extins stocarea de gaz rusesc. La Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunțat că în 2025 Ungaria va primi între 8 și 8,5 miliarde de metri cubi de gaz rusesc, volume similare fiind preconizate și pentru 2026. Mesajul este clar: în timp ce Europa depune eforturi pentru a priva Rusia de pârghia economică, Budapesta subminează activ aceste eforturi. Ungaria nu ascunde „rolul său special” în relațiile cu Moscova, adâncind atât dependența, cât și riscurile pentru fiecare gospodărie europeană, care ar putea ajunge să plătească mai mult dacă Kremlinul decide să riposteze împotriva refuzului continentului de a deveni parte a unui nou imperiu rus.
Kazahstan, Uzbekistan
Un exemplu al așa-numitei diversificări a lui Orban este cooperarea energetică cu Kazahstanul. În 2024, grupul maghiar MOL a obținut drepturile de exploatare a zăcământului de gaze Rozhkovskoye – estimat la 140 de miliarde de metri cubi – până în 2040. Formal, aceasta pare a fi o nouă sursă de aprovizionare. Dar, în realitate, rutele din Kazahstan către UE trec prin Rusia. Astfel, gazul „kazah” pentru Europa rămâne sub controlul Kremlinului și poate fi chiar amestecat cu aprovizionările rusești și revândut ca gaz kazah. Budapesta creează iluzia independenței, dar, în practică, legitimează reintrarea dominației gazului rusesc în Europa.
Un model similar se aplică și în cazul Uzbekistanului. În 2023, Budapesta a semnat memorandumuri privind investiții comune în extracția gazului și posibilitatea exportului de gaz uzbek în Ungaria. Cu toate acestea, Uzbekistanul rămâne în sfera energetică a Moscovei, majoritatea rutelor sale de export trecând prin teritoriul rus. Același lucru se aplică și cooperării cu Turkmenistanul: în ciuda rezervelor vaste ale țării, lipsa conductelor funcționale face ca acordurile să fie lipsite de sens din punct de vedere logistic.
Pentru Orban, ceea ce contează nu este securitatea energetică, ci imaginea negocierilor internaționale – o imagine pe care o poate folosi pentru a obține avantaje la Bruxelles. Aceste gesturi îi permit să se prezinte ca un actor geopolitic, ale cărui semnături pe contracte îi conferă putere de negociere în obținerea fondurilor UE care susțin regimul său în detrimentul contribuabililor din Germania, Franța și Țările de Jos. În realitate, controlul asupra resurselor și rutelor rămâne ferm în mâinile Rusiei.
Astfel, în ciuda afirmațiilor retorice privind surse alternative de gaz, Ungaria își adâncește de fapt dependența nu numai de gazul rusesc, ci și de coridoarele de tranzit controlate de Rusia. Asia Centrală, departe de a fi o alternativă, servește doar ca un canal secundar prin care Moscova își promovează interesele în UE. Absența infrastructurii directe, fragilitatea politică a regimurilor din Asia Centrală și dependența acestora atât de Rusia, cât și de China fac ca aceste noi acorduri să fie instrumente nu de diversificare, ci de legitimare a dependenței.
Manevre energetice
Pentru regimul Orban, această nouă diplomație a gazelor naturale înseamnă mai mult decât energie – este o strategie de control intern și de influență externă. Acordurile cu Asia Centrală și prietenia cu Rusia oferă Budapestei posibilitatea de a exercita presiuni asupra Bruxelles-ului, de a bloca decizii cheie și de a întârzia sancțiunile împotriva Moscovei. „Ungaria are de ales”, insistă domnul Orban, făcând ecou proiectului politic susținut de Kremlin „Alegerea ucraineană”, promovat odinioară de reprezentantul rus Viktor Medvedchuk.
Ungaria rămâne stat membru al UE, protejînd în același timp cooperarea strategică în domeniul energetic cu Rusia, aprofundând legăturile cu autocrațiile din Asia Centrală și obstrucționând politicile de securitate ale Europei. Noile contracte și memorandumuri nu reprezintă alternative reale. Ele sunt instrumente geopolitice care mențin influența Moscovei în inima Europei, oferindu-i în același timp domnului Orban pârghii de influență în cadrul Uniunii. Pentru ambele părți, „parteneriatul” este reciproc avantajos. Dar să nu ne înșelăm: manevrele energetice ale lui Orban subminează în mod direct regimul de sancțiuni împotriva Rusiei și strategia mai largă a UE de a reduce dependența de autocrații. Ele sporesc riscul ca alți lideri populiști din Europa să îi urmeze exemplul, adâncind fisurile din fragila unitate a continentului.
