Asalt asupra Capitoliului: Alte demisii din administraţia Trump

Consilierul adjunct pentru securitate naţională Matt Pottinger, o figură de marcă în politica administraţiei Trump faţă de China, şi-a dat demisia miercuri, informează Reuters.

El a fost urmat de Ryan Tully, şeful pentru afaceri europene şi ruse în cadrul Consiliul Naţional de Securitate.

De asemenea, asistentul adjunct al secretarului Departamentul de Comerţ, John Costello, şi-a anunţat joi plecarea într-un tweet în care a scris: "Evenimentele de ieri au fost un atac fără precedent asupra esenţei însăşi a democraţiei noastre - incitate de un preşedinte în funcţie".

Este posibil, conform informaţiile furnizate de unii oficiali, să urmeze alte demisii în cadrul Consiliului Naţional de Securitate. Această instituţie coordonează politica externă a SUA şi menţine contacte strânse cu guvernele altor ţări, iar plecarea unor persoane din funcţii importante ar putea ridica întrebări cu privire la securitatea naţională pe măsură ce se instalează noua administraţie Biden.

Consilierul pentru securitate naţională Robert O'Brien nu intenţionează să plece, conform informaţiilor furnizate de un oficial, deşi O'Brien a luat în considerare această opţiune."O echipă puternică de securitate naţională rămâne funcţională la Departamentul de Stat, Departamentul Apărării, Trezorerie, comunitatea de informaţii şi Consiliul Naţional de Securitate", a spus oficialul.

Confirmând plecarea lui Pottinger, O'Brien a scris pe Twitter : "Munca sa a dus la o mare conştientizare în ţara noastră şi în întreaga lume cu privire la pericolul pe care îl prezintă Partidul Comunist Chinez".

Secretarul american al Transporturilor, Elaine Chao, şi-a anunţat joi demisia, invocând 'îngrijorarea' faţă de violenţele de la Capitoliu comise miercuri de susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump. Chao este primul membru al cabinetului Trump care şi-a anunţat demisia după aceste violenţe. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR