Asasinat în Columbia! Edgar Paez, președintele lui Tigres, executat de „sicarios” după ce a pierdut derby-ul cu Atletico

Asasinat în Columbia! Edgar Paez, președintele lui Tigres, executat de „sicarios” după ce a pierdut derby-ul cu Atletico

Edgar Paez, preşedintele clubului Tigres FC, din liga secundă a campionatului de fotbal al Columbiei, a fost asasinat sâmbătă seara la Bogota, la plecarea de pe stadionul Metropolitano de Techo, după ce a asistat la meciul pierdut pe teren propriu de echipa sa în faţa formaţiei Atletico FC (scor 2-3).

Edgar Paez conducea clubul Tigres din 2016. Foto Tigres FC

Edgar Paez conducea clubul Tigres din 2016. Foto Tigres FC

Edgar Paez, în vârstă de 63 de ani, a fost împușcat de trei ori în timp ce se afla în mașină alături de fiica lui și părăsea stadionul din Bogota, acolo unde tocmai se încheiase meciul de fotbal, pierdut de echipa sa în fața rivalei Atletico de Cali.

Potrivit presei internaționale, o motocicletă a oprit în paralel cu el și două persoane au început să tragă. Trei gloanțe l-au nimerit pe patronul lui Tigres, unul în gât, unul în craniu și altul în torace, în timp ce fiica sa a scăpat nevătămată. Edgar Paez a fost transferat de urgență la Spitalul din Mederi, însă fără semne vitale.

Execuția, la indigo cu cele comandate de Pablo Escobar

La scurt timp după asasinat, clubul Tigres a confirmat decesul prin intermediul unei postări realizate pe rețelele de socializare: „Cu profundă tristețe și consternare, anunțăm asasinarea președintelui echipei noastre, Dr. Edgar Paez Cortes. Acest incident nefericit a avut loc în timp ce se întorcea acasă după meciul cu Atletico FC. Familia Tigres și comunitatea sportivă sunt devastate de acest eveniment.

Edgar Peez Cortes a fost un susținător pasionat al fotbalului și un lider exemplar. Angajamentul său față de echipă și dedicarea sa pentru dezvoltarea sportului în regiunea noastră au lăsat o amprentă de neșters asupra tuturor celor care au avut privilegiul de a-l cunoaște. Autoritățile se vor ocupa de investigațiile relevante”, se arată în comunicatul celor de la Tigres.

Presa columbiană scrie că execuția a semnănat cu cele comandate în trecut de traficantul Pablo Escobar, care angaja asasini plătiți - sicarios - pentru a scăpa de persoanele incomode.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 „O acțiune deliberată. Ne pregătim pentru cele mai rele scenarii”

4 Marele frate chinez. Cum trece lumea sub controlul Chinei

5 Traian Băsescu, avertisment sumbru pentru români: „Pe 28 Septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României”