Ascensiunea fiilor lui „El Chapo”: Cum au clădit un nou imperiu al drogurilor

Ascensiunea fiilor lui „El Chapo”: Cum au clădit un nou imperiu al drogurilor

Cunoscuți drept „Los Chapitos” cei patru fii ai lui Joaquín „El Chapo” Guzmán au resuscitat un imperiu al drogurilor care se clătina după ce tatăl lor ajuns după gratii în SUA, relatează Reuters într-un reportaj amplu.

Joaquín „El Chapo” Guzmán a fost arestat în 2014 FOTO SHUTTERSTOCK

Considerați anterior de adversari ca fiind doar niște prințișori privilegiați, mai preocupați să-și etaleze bogăția pe Instagram decât să facă munca murdară a transportului de cocaină în SUA, frații sunt creditați pentru faptul că au reușit să diversifice afacerile tatălui lor. Pariul lor timpuriu pe fentanil, un opioid sintetic de 50 de ori mai puternic decât heroina, a contribuit la amplificarea unei epidemii care i-a adus în vizorul agenților anti-drog americani.

Luna trecută, autoritățile americane au formulat noi acuzații împotriva fraților și au mărit recompensele pentru informații care să ducă la prinderea lor.

„Chapitos au fost pionierii fabricării și traficului celui mai mortal drog cu care țara noastră s-a confruntat vreodată. Au moștenit un imperiu global al drogurilor și l-au făcut și mai nemilos, violent și mortal”, declara luna trecută Anne Milgram, șefa Agenției americane pentru combaterea drogurilor (DEA).

Pentru prima dată în istoria cartelului, Los Chapitos au dat publicității săptămâna trecută o scrisoare în care neagă afirmațiile potrivit cărora ar face trafic de fentanil.

„Nu am produs, fabricat sau comercializat niciodată fentanil sau oricare dintre derivații săi. Suntem victime ale persecuției, ne-au transformat într-un țap ispășitor", au declarat frații în scrisoarea furnizată pe 3 mai de către avocatul familiei Guzmán postului de televiziune Milenio din Mexic.

Aceștia s-au apărat susținând că traficanții de droguri și mass-media au exploatat faima tatălui lor - condamnat pe viață în SUA - pentru a-i implica în crime de care nu se fac vinovați.

Conduși de Iván, fiul cel mare al lui El Chapo, frații - cu vârste cuprinse între 33 și 40 de ani- au devenit figuri cheie în Cartelul Sinaloa, au declarat oficiali americani și mexicani din domeniul antidrog. În timp ce cartelul este o confederație de facțiuni care cooperează în materie de logistică și securitate, blocul Guzmanilor este un pilon al organizației, au declarat oficialii, iar Los Chapitos și-au consolidat rapid puterea în cadrul acestuia.

Pentru a face o cronică a ascensiunii acestei noi generații de juniori, așa cum sunt cunoscuți în Mexic copiii traficanților consacrați, Reuters a vorbit cu patru agenți ai cartelului Sinaloa și a vizitat un loc unde membrii bandei asamblau pastile de amfetamină. De asemenea, agenția de știri a intervievat zeci de surse, inclusiv reprezentanți ai forțelor de ordine, ai serviciilor de informații și ai guvernului din Mexic și din Statele Unite, precum și rezidenți locali care au asistat la schimbarea gărzii.

Ascensiunea „micilor Chapo”

Ascensiunea rapidă a Los Chapitos, despre care multe detalii sunt relatate în premieră, arată că e posibil ca autoritățile să-i fi subestimat pe foștii petrecăreți.

În 2019, armata mexicană din Culiacán, capitala statului Sinaloa, l-a capturat pe Ovidio, cel mai tânăr dintre cei patru frați, apoi l-au eliberat rapid la ordinul președintelui mexican Andrés Manuel López Obrador, după schimburi de focuri în care au murit 14 persoane, inclusiv trecători.

Această nouă generație este mai violentă. Înainte, te interogau și apoi te omorau. Acum ucid după care pun întrebări ”, a declarat un ofițer de poliție mexican pensionat din Sinaloa.

Frații s-au luptat cu veteranii cartelului care se opun preluării de către ei a mantiei tatălui lor, inclusiv cu fostul om de încredere al lui El Chapo, Dámaso López, potrivit unor surse de securitate americane și mexicane.

Dar ei și-au clădit și o reputație de oameni de afaceri abili. Au contribuit la transformarea Mexicului dintr-o țară de tranzit pentru fentanilul produs în China într-un important centru de producție, au declarat oficiali americani și surse din cadrul DEA. În acest scop, Los Chapitos au creat o rețea de laboratoare clandestine în Sinaloa și au intensificat contrabanda cu precursori chimici din China, au explicat ei.

Câștigurile au fost astronomice. Cartelul poate transforma precursori chimici în valoare de 800 de dolari în pilule sau pulbere de fentanil care aduc profituri de până la 640.000 de dolari, potrivit unui act de acuzare depus luna trecută în SUA. Acești bani, spun procurorii americani, au ajuns într-un fond de folosit de frați pentru a mitui politicieni și polițiști, și a sponsorizat o armată tot mai mare de sicarios (asasini plătiți).

Impactul pe străzile din SUA a fost devastator. Un american moare din cauza unei supradoze de fentanil aproape la fiecare opt minute, a declarat adjunctul procurorului general al SUA, Lisa O. Monaco. Decesele cauzate de supradoze în SUA, în mai mare parte datorate fentanilului, au crescut la aproape 107.000 în 2021.

Ascensiunea Los Chapitos, spun oficialii americani și mexicani, a coincis cu decizia președintelui mexican López Obrador de a se îndepărta de politicile agresive anti-narcotice ale predecesorilor săi.

López Obrador a restructurat forțele de securitate din Mexic, eliminând echipele care se aflau cândva în prim-planul investigării activității cartelurilor, au declarat surse din domeniul securității din SUA și Mexic. Acestea spun că președintele mexican a redus și cooperarea în materie de securitate cu Statele Unite și a evitat în mare măsură așa-numita strategie kingpin, care a determinat administrațiile anterioare să îl aresteze pe El Chapo și alți traficanți de profil înalt.

În schimb, președintele a promis să se concentreze pe programe sociale pentru a combate criminalitatea și violența la nivel local, o politică numită "abrazos, no balazos" sau "îmbrățișări, nu gloanțe".

„Nimic nu poate fi rezolvat cu ajutorul forței. Nu poți stinge focul cu foc”, le-a spus Lopez Obrador locuitorilor din Sinaloa în 2019. Susținătorii săi remarcă faptul că crimele la nivel național s-au stabilizat de când a preluat puterea.

Criticii președintelui spun că numărul de omucideri - peste 30.000 pe an - este încă extrem de mare, în timp ce producția și contrabanda cu droguri în Statele Unite au crescut.

Tensiuni între SUA și Mexic

Armata mexicană l-a arestat în cele din urmă pe Ovidio Guzmán la începutul acestui an - acesta se află în prezent într-o închisoare de maximă securitate în apropiere de Mexico City.

Legăturile de securitate dintre SUA și Mexic s-au deteriorat în ultima vreme. López Obrador a calificat recentele acuzații ale SUA împotriva celor patru Guzman drept „o ingerință abuzivă și arogantă care nu ar trebui să fie acceptată sub nicio formă”. Liderul mexican a declarat că dosarul a fost construit de agenții DEA care operează în Mexic, ceea ce el consideră a fi o încălcare a suveranității.

Deși nu a dat afară agenția din țară, operațiunile DEA au fost îngreunate sub mandatul său. În 2021, Mexicul a desființat o unitate de poliție de elită care a colaborat îndeaproape cu DEA preț de un sfert de secol; a modificat o lege privind securitatea națională pentru a îngreuna activitatea agenților străini în Mexic și a încetinit aprobarea vizelor pentru agenții DEA, potrivit CNN.

Aceste măsuri au fost considerate în general drept represalii pentru arestarea, în 2020, a fostului ministru mexican al apărării Salvador Cienfuegos în Los Angeles, acuzat de trafic de droguri, o acțiune care l-a înfuriat pe López Obrador. Procurorii americani au renunțat ulterior la acuzații, indicând considerente sensibile de politică externă.

Mașini Ferrari și tigri de companie

Născuți într-una dintre cele mai cunoscute familii infractoare din Mexic, cei cinci fii ai lui Guzmán - Edgar, Iván, Jesús Alfredo, Joaquín Jr. și Ovidio - au crescut într-un lux inimaginabil pentru tatăl lor, un muncitor agricol semianalfabet.

Aceștia și-au etalat pe platformele de socializare tigrii de companie, mașinile Ferrari și o pușcă AK-47 de aur.

Inițial, „percepția generală era că Los Chapitos erau doar niște copii răsfățați”, a subliniat Mike Vigil, fostul șef al operațiunilor internaționale ale DEA.

Dar, în urma evadării lui El Chapo dintr-o închisoare de maximă securitate, în 2001, frații au preluat frâiele afacerii familiei, au declarat surse de securitate.

Edgar a deschis calea pentru frații săi, construindu-și propriile contacte și făcând propriile tranzacții, au spus sursele. A fost însă ucis în 2008, pe fondul luptelor interne dintre facțiunile cartelului Sinaloa.

Cei patru frați supraviețuitori ai săi i-au luat locul, au declarat surse de securitate americane și mexicane.

Începând din 2009, toți frații au fost puși sub acuzare de autoritățile americane pentru presupuse infracțiuni, inclusiv spălare de bani, posesie de mitraliere și trafic de fentanil, heroină și cocaină.

În 2021, Departamentul de Stat al SUA a pus pe capul lor o recompensă de 5 milioane de dolari, suma fiind recent dublată în cazul lui Iván și Jesús Alfredo.

În aprilie, DEA l-a plasat pe Iván pe lista celor mai căutați 10 fugari, alături de Ismael "El Mayo" Zambada, o legendă a cartelului Sinaloa și presupusul fost partener de afaceri al lui El Chapo.

Un nou imperiu

Pe măsură ce și-au construit propria echipă, frații ar fi renunțat la principiul conform căruia capii din Sinaloa ar trebui să vândă droguri doar străinilor. Los Chapitos au plasat traficanți la colțuri de stradă în Culiacán, potrivit membrilor cartelului și rapoartelor presei mexicane.

În ceea ce avea să se dovedească a fi o altă decizie importantă, Ovidio a început, în 2014, să experimenteze cu fabricarea fentanilului în Mexic, potrivit unuia dintre actele de acuzare desecretizate luna trecută.

În același an, frații s-au confruntat cu un alt test major: Tatăl lor a fost prins din nou, de data aceasta de pușcașii marini mexicani care lucrau cu DEA. Fiii l-au ajutat pe El Chapo să pună la cale o altă evadare îndrăzneață în iulie 2015, dispunând construcția unui tunel lung de 1,5 km până la celula sa din închisoarea mexicană, potrivit unor depoziții.

După ce a fost prins, El Chapo și-a pus fiii să conducă partea sa, declanșând o luptă pentru putere cu López, care a condus afacerea în timpul încarcerării anterioare a baronului, potrivit unor documente ale serviciilor de informații militare mexicane din 2017, consultate de Reuters.

Los Chapitos și gașca lor au sabotat echipa lui López. În apropierea unui baraj din Sinaloan, de unde ambele grupări furau apă pentru a-și alimenta laboratoarele clandestine de droguri, frații i-au tăiat accesul lui López, paralizându-i capacitatea de producție, în timp ce au păstrat robinetele deschise pentru ei înșiși, potrivit a trei pușcași marini mexicani în activitate care au vorbit cu Reuters.

„Los Chapitos au avut un avantaj, deoarece au păstrat producția de droguri. Aveau bani pentru a plăti sicarios, pentru a cumpăra arme", a declarat unul dintre bărbați, care a colaborat cu unitatea de elită a Marinei ce a ajutat la capturarea lui El Chapo în 2016.

Disputa s-a transformat într-un război total după extrădarea lui Guzmán în Statele Unite, în 2017. Fiii lui El Chapo au pus să fie executați 13 ofițeri de poliție din Sinaloa, deoarece erau plătiți de López, potrivit procurorilor și foștilor polițiști din acest stat, precum și oficialilor militari și documentelor serviciilor de informații analizate de Reuters.

Los Chapitos au avut câștig de cauză în lupta lor cu López, care a fost arestat în Ciudad de Mexico în 2017 și ulterior extrădat în Statele Unite. Martor vedetă al acuzării în procesul lui El Chapo din 2019, López a obținut reducerea propriei pedepse pe viață pentru trafic de droguri. În 2021, numele său a dispărut din registrul public al deținuților, alimentând speculațiile presei că a intrat în programul de protecție a martorilor.

Între timp, pe teritoriul lor din Culiacán, frații și-au consolidat rapid controlul asupra pieței locale de droguri, a declarat pentru Reuters un traficant local.

Jesús, un operator independent din Culiacán care expediază fentanil și heroină în Statele Unite cu ajutorul sindicatului, a declarat că traficanții înarmați care lucrează pentru Los Chapitos le-au pus în vedere dealerilor de pe străzi că trebuie să cumpere exclusiv de la facțiunea lor, întrucât „acum piața le aparține”.

La câteva luni de când López Obrador a devenit președinte membrii UNOPES, unitatea de elită a forțelor speciale ale Marinei care l-a urmărit pe El Chapo și pe alți traficanți, au primit ordin de la superiori să părăsească Sinaloa și să își închidă bazele temporare de acolo, potrivit a trei pușcași marini și a trei foști oficiali ai DEA.

Ziua în care șeful a căzut

În octombrie 2019, armata mexicană l-a arestat pe Ovidio Guzmán în Culiacán. Amintindu-și de acea zi, doi membri ai cartelului Sinaloa au declarat pentru Reuters că, în câteva minute, radiourile criptate ale colegilor au dat vestea: "Șeful a căzut! Șeful a căzut!"

Sute de luptători ai bandei înarmați cu arme de tip militar s-au grăbit să ajungă la fața locului, trăgând asupra trupelor guvernamentale și baricadând străzile cheie ale orașului pentru a le prinde în capcană. De asemenea, au răpit opt soldați și au înconjurat casele în care locuiau soțiile și copiii soldaților mexicani, au declarat oficialii mexicani.

Cu focuri de armă răsunând în fundal, trupele mexicane încercuite l-au pus pe Ovidio în legătură cu fratele său Iván în încercarea de a-i determina pe Los Chapitos să oprească atacul. „Spune-le să se retragă... Nu vreau haos”, a spus Ovidio potrivit înregistrării video difuzate de guvernul mexican.

„La naiba, nu, venim să vă salvăm”, a răspuns Iván, potrivit ziarului sinaloan Ríodoce.

Câteva ore mai târziu, López Obrador a ordonat armatei să îl elibereze pe Ovidio.

Incidentul i-a șocat pe localnici, a căror relație cu cartelul este complexă. El Chapo avea reputația de a fi necruțător cu cei care îl supărau. Dar localnicii spun că el a oferit locuri de muncă, ajutoare și securitate, pedepsind huliganii care prădau comunitățile sărace.

„Am văzut atunci pentru prima dată cum Cartelul Sinaloa își folosește puterea armată pentru a genera... haos și frică în încercarea de a-și atinge obiectivele", a comentat Adrian López, editor al unui ziar local.

Pentru frați, a fost un moment de cotitură. Armata mexicană și președintele acesteia se înclinaseră în fața lor în fața întregii lumi. „A arătat cine are puterea”, a declarat un membru al cartelului.

Cu toate acestea, ei și-au propus să-și lustruiască imaginea. O astfel de ofensivă de farmec a avut loc în decembrie 2020 în San Diego, un sat situat la aproximativ 60 de kilometri sud de Culiacán, unde locuiesc mai mulți asasini de rang înalt ai cartelului, a declarat un rezident pentru Reuters. Acolo, Los Chapitos au organizat un concert și o tombolă, ale cărei premii au inclus mașini noi, mașini de spălat și frigidere, toate purtând autocolante inscripționate cu inițialele lui El Chapo, potrivit localnicilor.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…

5 VIDEO Cum, mint americanii? / Amănunte greu de digerat despre atentatul cu sute de victime din timpul retragerii americane din Afganistan, negat de Pent…