Asociația M10 îi solicită Avocatului Poporului să sesizeze CCR despre voturile privind ridicarea imunității parlamentarilor

Asociația M10 îi solicită Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională în legătură cu "neconstituționalitatea" prevederii referitoare la numărul de voturi necesare în Legislativ pentru ridicarea imunității parlamentarilor.

"Asociația M10 a depus astăzi, 27 martie, o cerere la Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, prin care îi solicită să sesizeze Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. 4 teza I din Legea nr. 96/ 2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, potrivit cărora: 'Camera hotărăște asupra cererii cu votul secret al majorității membrilor săi'", se arată într-un comunicat al M10 remis vineri AGERPRES.

Asociația M10 precizează că art. 76 alin. 2 din Constituția României stabilește că hotărârile Parlamentului se adoptă cu votul majorității membrilor prezenți din fiecare Cameră iar art. 16 alin. 1 și 2 prevede că cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii, fără discriminări și fără ca vreunul dintre ei să fie mai presus de lege.

Asociația M10, condusă de Monica Macovei, s-a lansat la începutul acestui an, "din dorința de a dezvolta spiritul civic în societatea românească". AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR