Asta e de DNA! Ca să dea turcilor contractul cu tramvaie de 160 de milioane de euro, Primăria București a ignorat 6 nereguli sesizate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice

Asta e de DNA! Ca să dea turcilor contractul cu tramvaie de 160 de milioane de euro, Primăria București a ignorat 6 nereguli sesizate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice!

 Libertatea este în posesia unui document intern al primăriei care arată cum a trecut peste neregulile descoperite de cei la ANAP în licitație și apoi a dat contractul pentru 100 de tramvaie firmei Durmazlar, iar apoi turcii au secretizat licitația.

Din 13 membri ai Comisiei Primăriei, doar 6 au semnat documentul din care publică azi Libertatea, în care PMB decide să ignore ce i-a spus Agenția Națională pentru Achiziții Publice! Primăria Municipiului București a organizat o licitație privind achiziționarea a 100 de tramvaie.

Au participat doi ofertanți: Astra Vagoane Arad și Durmazlar Makine Sanayi. Agenția Națională pentru Achiziții Publice a efectuat un control intermediar, în urma căruia a emis 6 avize condiționate, toate privind oferta companiei turce.

De 6 ori, susține ANAP, comisia de evaluare a făcut derogări de la caietul de sarcini și de la prevederile legale, de fiecare dată în favoarea firmei din Bursa. Conform legii, avizul condiționat este emis de ANAP “atunci când se constată că există abateri cu privire la aspectele de calitate și/sau de regularitate cuprinse în listele de verificare”.

Contrar concluziilor ANAP, care nu sunt executorii și doar îndrumă autoritățile publice pe timpul achizițiilor, primăria a decis să mențină neschimbată oferta Durmazlar motivând că, de fapt, ANAP se înșală și că “ofertantul a îndeplinit cerințele”.

Cum s-au petrecut lucrurile?

Gabriela Firea a împuternicit-o pe Dorina Elena Popa, director executiv Direcția Proceduri – Achiziții Publice, să concilieze Primăria cu ANAP, dar în final PMB a ignorat observațiile agenției de achiziții publice.

Prima neregulă sesizată de ANAP a fost cea legată de certificatul de omologare tehnică a tramvaiului ofertat.

Fără omologare după standard european, niciun produs, mai ales un model de tramvai, cu care circulă zeci de mii de oameni, nu poate fi pus în uz.

Astra Arad a prezentat certificatul de omologare tehnică feroviară emis de Autoritatea Feroviară Română.

Durmalzar Makine a prezentat nu un certificat de omologare, ci o adresă emisă de RINA Services SpA Genoa, o firmă italiană de audit care oferă o garanție independentă privind respectarea standardelor de reglementare.

“Comisia de evaluare a acceptat aceste documente de omologare ca fiind conforme cu cerințele documentației de atribuire”, a argumentat Primăria București în raportul de conciliere.

Practic, comisia de evaluare a echivalat adeverința emisă de un auditor independent, cazul Durmalzar, cu un certificat de omologare emis de o autoritate națională, cazul Astra.

O altă neregulă sesizată de ANAP este cea legată de faptul că ofertantul turc nu a putut prezenta rapoarte de testare privind nivelul de zgomot al tramvaiului măsurat în mers și în staționare.

Firma din Bursa a spus că nu poate prezenta aceste rapoarte de testare a zgomotului, deoarece tramvaiul va fi personalizat în funcție de cerințele licitației și că nu există posibilitatea de a dispune de aceste testări decât abia după producție.

Aici e un alt punct interesant, pentru că, practic, conform documentului intern al primăriei, se arată că PMB a știut că turcii nu au produs niciodată tramvaiul cu care au participat la licitație. Tramvai produs de Durmazlar Durmalzar a anunțat că deține echipamente și personal instruit pentru a efectua toate aceste teste și că sunt gata să prezinte facturile echipamentelor.

Primăria București a acceptat toate aceste argumente în locul atestatelor și a concluzionat că “propunerile tehnice sunt conforme”.

În acest caz, problema e că testele trebuie făcute independent, nu de ofertanți, astfel încât facturile care arată că ei au aparatura de testare nu au nici o relevanță.

Toate celelalte 4 abateri sesizate de ANAP se referă la lipsa din oferta turcă a altor buletine de încercări emise de un laborator autorizat sau acreditat CE și a unor certificări de conformitate CE.

Explicația Durmalzar este aceeași și anume că se află în imposibilitatea de a prezenta aceste certificate pentru tramvaiul ofertat, deoarece acesta va fi personalizat și gata abia după producție. Comisia de evaluare a Municipalității a acceptat aceste argumente și consideră că sunt respectate prevederile legislației achizițiilor publice pe motiv că aceste abateri nu pot fi imputabile ofertantului turc.

Raportul de conciliere, prin care au fost ignorate toate neregulile sesizate de ANAP, a fost întocmit de comisia de evaluare compusă din 13 membri, dintre care au semnat însă doar 6.

Au semnat: George Mîndrilă (președinte), Marin Pompiliu, Radu Merlă, Amalia Andrei, Nicu Voinea și Liviu Bărbulescu. Nu au semnat: Mirela Rațiu, Anca Panțu, Andreea Ivașcu, Dan Ganea, Sorin Ivan, Dicran Costache și Mihai Iacovici. Raportul de conciliere a fost semnat de 6 din cei 13 membri ai comisiei de evaluare

În acest moment, cazul este la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru că Astra Vagoane a atacat atribuirea contractului în valoare de 160 de milioane de euro către Durmazlar.

Galerie foto și documente


Documentul prin care Gabriela Firea a împuternicit-o pe Dorina Elena Popa


Raportul de conciliere a fost semnat de 6 din cei 13 membri ai comisiei de evaluare


Trimite pe WhatsApp

Citește și:

populare
astăzi

1 Informație / În PSD se vorbește despre iminenta punere sub acuzare a lui Dragnea, Carmen Dan și Dăncilă în Dosar…

2 ULTIMĂ ORĂ / Ministrul de interne îl va destitui pe Raed Arafat săptămâna viitoare

3 Hai, că se poate! Cîțu anunță înghețarea salariilor demnitarilor, concedieri din aparatul bugetar, interzicere…

4 Prostul politicii românești a rămas fără partid. Toți membrii celei mai mari organizații au demisionat scuipân…

5 Documentul dement prin care „Avocatul Poporului” atacă DNA la CCR! Renate Weber este pusă de Tăriceanu și Drag…

recomandări

Te ia DNA: Vasile Blaga

S-a lansat Milionarul pentru Android! Descarcă din Play Store

Ce se întâmplă când pui un GoPro pe placa de surfing