Asta e Rusia, oameni buni... Un fost prizonier de război ucrainean descrie torturile la care a fost supus timp de aproape doi ani în închisorile din captivitate

Asta e Rusia, oameni buni... Un fost prizonier de război ucrainean descrie torturile la care a fost supus timp de aproape doi ani în închisorile din captivitate

În ciuda faptului că are doar 24 de ani, Andriy Kulko, un fost profesor de educație fizică din regiunea Zaporojie din sud-estul Ucrainei, a trecut deja prin multe experiențe în viață. Înrolat în Forțele Armate ale Ucrainei (AFU) cu un an înainte de începerea războiului, el s-a trezit prins în infernul de la Mariupol, timp de trei luni, la începutul lui 2022, fiind în cele din urmă capturat de forțele ruse. Apoi a petrecut un an, opt luni și 21 de zile de tortură în captivitate la ruși, un chin care s-a încheiat abia în ianuarie anul acesta, când a fost returnat în Ucraina într-un schimb de prizonieri, relatează Novaia Gazeta Europa , conform universul.net .

„Întotdeauna mi-am dorit să fiu în armată sau în forțele de ordine”, își amintește el. „Presupun că am avut un simț sporit al dreptății.” El a servit în Garda Națională a Ucrainei care staționa în regiunea Donețk când a început invazia rusă, în februarie 2022.

Chiar în prima zi a războiului, compania lui Kulko a fost trimisă la Mariupol, unde s-a trezit curând blocată de armata rusă care încercuia orașul. „Am văzut totul. Bombe lovind clădiri rezidențiale. Cadavrele civililor morți. Corpurile soldaților noștri. Am ajutat să-i scoatem pe băieți dintre dărâmături”, își amintește el.

În aprilie 2022, Kulko a fost capturat și dus în faimosul lagăr de prizonieri Olenivka, care s-a aflat în atenția presei în luna iulie, când o explozie masivă a ucis zeci de prizonieri de război. Deși până în acel moment Kulko fusese deja transferat într-un alt lagăr, el își poate aminti clar bătăile brutale care le-au fost administrate lui și colegilor lui prizonieri la sosirea lor în Olenivka. „Șase oameni ne-au bătut folosind diferite obiecte: bețe de lemn, bastoane de cauciuc, curele de piele și altele asemenea.”

Andriy Kulko înainte de invazia rusă a Ucrainei a început în februarie 2022.

Andriy Kulko înainte de invazia rusă a Ucrainei a început în februarie 2022.

Riajsk

Din Olenivka, Kulko a fost dus în orașul Rostov-pe-Don, din sudul Rusiei, de unde a fost transportat cu avionul în orașul Riajsk din centrul Rusiei. Acolo, a petrecut aproximativ 10 luni într-un centru de detenție înainte de a fi transferat într-o închisoare din Republica Mordovia la 1 februarie 2023.

Centrul de detenție Riajsk era frecventat de ofițeri și anchetatori ai Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB), care torturau prizonierii de război ucraineni pentru a obține orice informație puteau și îi considerau pe toți prizonierii capturați în Mariupol „naziști” și „teroriști” din cauza potențialelor legături cu batalionul Azov.

„M-au întrebat dacă am ucis soldați, dacă am ucis civili și au folosit tot felul de torturi fizice și psihologice în timp ce încercau să afle asta”, își amintește el.

„Îți puneau o pungă de plastic peste cap și te sufocau. Apoi te băteau cu bastoane de cauciuc, te loveau cu pumnii, te loveau cu piciorul, te aruncau de pereți”, povestește Kulko. În timpul interogatoriilor, ofițerii FSB îi violau pe soldații ucraineni cu tuburi de plastic și îi torturau cu electricitate de la un telefon de campanie. „Dacă îl conectezi la anumite părți ale corpului… ei l-au numit „transmiterea unui apel”. Întoarceau discul ca la un telefon vechi, iar acesta genera electricitate”, explică el.

În cele trei luni de „anchetă”, prizonierii au fost torturați aproape zilnic. „Unii nu au putut rezista torturii și au spus lucruri pe care nu ar trebui să le facă”, spune Kulko. Cei care au mărturisit că au comis „crime de război” sub tortură au fost duși în instanță în regiunile Donețk sau Lugansk.

Mulți dintre colegii lui Kulko au primit pedepse cu închisoarea, dar Kulko a reușit să reziste fără să mărturisească nimic. „Cred că am avut noroc. Asta a fost singura opțiune”, spune el.
Cea mai cumplită perioadă de tortură s-a încheiat după trei luni de interogatorii. „Restul a fost mai tolerabil”, adaugă Kulko.
Kulko după ce a fost capturat. Fotografia din stânga arată un grup de prizonieri ucraineni, inclusiv Kulko (R).

Kulko după ce a fost capturat. Fotografia din stânga arată un grup de prizonieri ucraineni, inclusiv Kulko (R).

Mordovia

Din Ryazhsk, Kulko și colegii săi soldați au fost trimiși într-o colonie penală din Udarny, în Mordovia, unde a fost închis până la schimbul de prizonieri în urma căruia a fost eliberat, în ianuarie.

Kulko spune că tortura din Mordovia nu a fost la fel de brutală ca în Ryazhsk, dar personalul închisorii a găsit tot felul de modalități de-a supune pe prizonierii de război la abuzuri. „De îndată ce am ajuns, au început să ne bată și să ne umilească. Ne-au dezbrăcat și ne-au făcut să stăm unul lângă altul. Apoi ne-au dus unul câte unul la anchetator unde am fost bătuți din cap până în picioare și aduși înapoi în celulă. În celulă am fost forțați să stăm în picioare 16 ore pe zi.”

„Capul în jos, ochii în podea, mâinile la spate. În fiecare zi timp de 11 luni.”

Prizonierii trebuiau să stea în celulele lor de dimineața până seara. Kulko își amintește că celulele erau echipate cu camere de supraveghere. „Capul în jos, ochii în podea, mâinile la spate. În fiecare zi timp de 11 luni.”

Ilustrație: Alisa Krasnikova / Novaya Gazeta Europe

Ilustrație: Alisa Krasnikova / Novaya Gazeta Europe

„Dacă cineva vorbea sau se mișca fără permisiune, sau întorcea capul… Ușa s-ar fi deschis și ar fi fost duși pentru bătaie”, spune el.

După una dintre bătăi, Kulko a început să aibă probleme serioase cu unul dintre picioare, despre care spune că a început să putrezească. Prizonierii nu au primit nicio îngrijire medicală. Medicii i-au spus ulterior lui Kulko că bătăile i-au provocat formarea unui cheag de sânge în picior, ceea ce a întrerupt fluxul de sânge către țesutul de deasupra gleznei și care a dus în cele din urmă la necrozarea acestuia. În ciuda acestui fapt, Kulko a continuat să stea în celula lui în încercarea de a evita bătăile și mai severe.

„Un deget de la piciorul stâng a încetat să funcționeze. Acest lucru a avut de-a face și cu faptul că stăteam tot timpul în picioare, ceea ce provoca acumularea de lichid și ducea la ulcerații. Puteai să bagi jumătate de degetul mic în acele răni. Chirurgul mi-a spus că am fost la un pas de septicemie”, mai spune Kulko.

Așa arătau picioarele lui Kulko imediat după eliberare.

Așa arătau picioarele lui Kulko imediat după eliberare.

„Am avut dureri non-stop. Nu am putut dormi săptămâni întregi și am început să-mi pierd mințile. Și apoi au fost gândurile sinucigașe, desigur”, admite el. „Dar colegii mei de celulă mi-au ținut moralul ridicat. Și doar cu ajutorul lui Dumnezeu am trecut peste toate acestea.”

Medicii vizitau ocazional închisoarea, dar rareori acordau îngrijiri medicale. „Un medic întreba dacă cineva are nevoie de o pastilă. Dar când întindeai mâna, uneori te lovea. Nu știu de ce. Uneori se comporta normal și chiar dădea pastile. Dar din când în când ceva se întâmpla în capul lui și îți dădea peste mână cu un taser”, își amintește Kulko.
Din ceilalți nouă prizonieri cu care Kulko și-a împărțit celula, opt erau și ei prizonieri de război, în timp ce unul era un civil care fusese capturat pe teritoriul ocupat.
„Chiar și stând acolo era un chin, ca să nu mai vorbim de mersul la toaletă… care nu avea uși”, își amintește Kulko. „Hârtia igienică lipsea și aveam doar un tub mic de pastă de dinți pentru 10 persoane. A fost oribil.”
„Ne-am dat seama cum să vorbim măcar puțin, pentru că dacă vorbești, poți într-adevăr să înnebunești.”
Deținuților li se permitea să folosească toaleta doar la comandă și, uneori, nu toată lumea putea să ajungă la timp. Dacă cineva o folosea fără permisiune, era luat la bătaie.
Deținuții primeau trei mese pe zi de proastă calitate. „La micul dejun aveam terci fără sare sau zahăr, cu o felie și jumătate de pâine. La prânz și cină ne dădeau terci și ceva asemănător cu supa. Uneori, primeam cartofi, dar apoi personalul ne-a transmis că aceștia erau păstrați pentru hrana animalelor. Aveau un gust ciudat, dar nu ne păsa ce mâncam.”
Deținuților li s-a interzis să vorbească între ei, dar au găsit modalități de a comunica în mod clandestin – șoptind și ținând capul în jos pentru a-și ascunde mișcarea buzelor.
„Te obișnuiești cu tot”, spune Kulko. „Ne-am dat seama cum să vorbim măcar puțin, pentru că dacă nu vorbești, poți într-adevăr să înnebunești.”
Vorbeau despre orice – mașini, fete, cărți, filme… „Am repetat toate cele șapte cărți despre Harry Potter. Sunt un mare fan”, recunoaște Kulko.
Ilustrație: Alisa Krasnikova / Novaya Gazeta Europe

Ilustrație: Alisa Krasnikova / Novaya Gazeta Europe

„Am încercat să nu ne pierdem speranța, deși nu a funcționat întotdeauna pentru că ni se spunea constant: „Ucraina nu mai există, nu te așteaptă nimeni, nimeni nu are nevoie de tine”. Sau: „Trebuie doar să cucerim Liovul și apoi nu va mai fi Ucraina. Numai soldați străini luptă acolo — americani, polonezi, francezi. Niciunul dintre soldații tăi nu a mai rămas, i-am ucis pe toți”, își amintește el.

Uneori, recunoaște Kulko cu emoție, era tentat să creadă ceea ce îi spuneau rușii. „Voi fi sincer, a existat un pic de sindrom Stockholm, când începi să-i crezi pe teroriști. Asta se întâmpla din când în când. Dar apoi acea senzație a trecut, slavă Domnului. Și după aceea, ei bine, am fost mânați de ură.”

După un timp, la închisoare au venit noi angajați și au continuat bătăile. „Aveau acest ciocan mare de lemn pentru a verifica celulele. Ar fi trebuit să-l folosească pe uși, pe paturi – dacă era ceva atașat acolo, se desprindea. Dar l-au folosit pentru a ne bate. Ieșeam pe holuri și ne băteau acolo”, își amintește Kulko.

În încercarea de a înăbuși țipetele prizonierilor, personalul penitenciarului punea muzică tare – dar țipetele încă se auzeau.

„Puneau și câini pe noi. Ne-au forțat să ieșim din celule și să ne întindem pe podea, iar apoi câinii ne atacau, mușcându-ne până eram cu toții plini de sânge.”
Prizonierii de război au fost forțați să cânte imnul național al Rusiei de opt ori pe zi și să învețe poezii rusești de propagandă. „ Slavă Domnului că nu-mi mai amintesc nimic din asta”, adaugă Kulko.
Unii dintre ofițerii mai în vârstă i-au tratat oarecum mai bine pe prizonieri – nu i-au bătut, le-au permis să iasă afară din când în când și le-au permis să facă dușuri mai lungi.
„În schimb, cei mai tineri erau complet spălați pe creier de propaganda despre „ucrainenii ucigași” și ne-au bătut foarte rău”, continuă Kulko.
Un ofițer de la închisoare i-a spus lui Kulko despre existența unui document aprobat de Ministerul rus al Apărării care explică în detaliu cum să fie tratați prizonierii de război și vorbește despre „distrugerea lor fizică și psihologică”.
Prizonieri de libertate ucraineni eliberați în schimbul din ianuarie în care a fost eliberat Kulko. Foto: Canalul Telegram al lui Volodymyr Zelensky

Prizonieri de libertate ucraineni eliberați în schimbul din ianuarie în care a fost eliberat Kulko. Foto: Canalul Telegram al lui Volodymyr Zelensky

Schimbul de prizonieri

Până în ultimul moment, Kulko habar n-a avut că va fi dat la schimb și a crezut că pur și simplu este transferat într-o altă închisoare. În seara zilei de 2 ianuarie, el și colegii săi de detenție au fost scoși din celule, li s-a spus să se schimbe în haine noi, le-au fost puse pungi pe cap și au fost încărcați în mașini, apoi urcați într-un avion. Kulko și-a dat seama că are loc un schimb abia atunci când sacul i-a fost scos de pe cap la granița dintre orașul rus Belgorod și regiunea Sumy a Ucrainei.

În timpul schimbului, Kulko i-a văzut pe prizonierii de război ruși — „erau toți curați, îngrijiți, nu slabi”. ”A fost destul de frustrant. Dar mă mângâie gândul că trebuie să aderăm la Convenția de la Geneva pentru că suntem ființe umane. În timp ce felul în care am fost tratați depinde de conștiința lor.”

După schimb, un ofițer ucrainean s-a apropiat de Kulko și s-a oferit să-l ajute să-și sune părinții. „I-am sunat – au fost lacrimi, țipete, multă bucurie… A fost un moment de neuitat”, își amintește el. „Au fost foarte fericiți, desigur. Deși la început ei nu credeau că sunt eu.”

Prizonierii de libertate ucraineni eliberați în schimbul de prizonieri cu Rusia pe 3 ianuarie în care Kulko a fost eliberat. Foto: Dmytro Lubinets / Facebook

Prizonierii de război ucraineni eliberați în schimbul de prizonieri cu Rusia pe 3 ianuarie în care Kulko a fost eliberat. Foto: Dmytro Lubinets / Facebook

Întrebat ce i-a dat putere pentru a îndura ororile captivității, Kulko spune: „În primul rând, au fost părinții mei. M-am gândit la sinucidere, dar apoi m-am gândit că ar fi devastator pentru părinții mei să nu mă vadă după ce trecusem prin atâtea încercări la Mariupol. Și în al doilea rând, credința mea. Credința în ceva divin, ați putea spune. Deși sunt agnostic. Sunt ortodox, port cruce, dar totuși mă consider agnostic”.

„Aveam halucinații sau aveam muzică din închisoarea rusă care cânta constant în capul meu.”

La eliberare, Kulko cântărea doar 55 de kilograme – cu 20 mai puțin decât greutatea lui normală. A petrecut șapte luni într-un spital din Kiev unde a suferit mai multe intervenții chirurgicale. „Mi-au tăiat o venă la picior și mai mulți ganglioni limfatici. Mi-au mai tratat problemele de la coloana vertebrală și contuziile cerebrale”, își amintește el.

La început, nu a putut să doarmă deloc timp de aproape o săptămână. „Aveam halucinații: aveam halucinații sau aveam muzică de la închisoarea rusă care cânta constant în capul meu”, spune el. „Și încă mai am vise despre război și despre timpul meu în captivitate.”
„Mi s-a spus că voi fi bine dacă merg în mod regulat la un psiholog. Este nevoie doar de timp”, adaugă el.
A trecut deja o lună de când Kulko s-a întors acasă în Zaporojie. Acum a revenit la o greutate normală și se descurcă mult mai bine, dar încă are dificultăți la mers fără baston. El continuă să servească în armată, îndeplinind sarcini administrative pentru AFU.
„Cred că în cele din urmă se va face dreptate. Chiar sper că va fi.”
Kulko plănuiește acum să se mute la Lvov și să obțină o a doua diplomă universitară în studiile privind conflictele internaționale. „Am multă furie”, recunoaște Kulko. „Dar știu că nu mai sunt de folos în luptă. Așa că cred că va trebui să fac ceva la nivel internațional.”
Kulko a depus deja mărturie în fața anchetatorilor ucraineni serviciilor de securitate, Crucii Roșii Internaționale și Comisiei Internaționale Independente de Anchetă a ONU asupra Ucrainei despre experiențele sale în captivitatea rusă și spune că, deși îi este dificil să-și retrăiască povestea, el simte că este important.
„Trebuie să informezi oamenii, astfel încât să afle adevărul despre ce se întâmplă cu adevărat acolo. Acum există mai multe fapte dovedite despre ceea ce se întâmplă cu prizonierii de război în Rusia, așa că cred că justiția va fi în cele din urmă făcută. Chiar sper că va fi.”
Kulko la Kiev după eliberare. „Captivitatea mea continuă în timp ce frații mei sunt acolo”, se arată pe afișul din stânga.

Kulko la Kiev după eliberare. „Captivitatea mea continuă în timp ce frații mei sunt acolo”, se arată pe afișul din stânga.


Citește și:

populare
astăzi

1 „Un jeg de om!” / Jurnalista Alina Alexoi de la TVR a fost suspendată internațional pentru jignirea gimnastei Ana Maria Bărbosu

2 „Mama mea este la Templieri, care nu este o lojă masonică, nu face parte din masonerie. Este… nici nu știu cum să-i zic...”

3 „Să vă fie rușine! Mori de foame sau ce?” / O rusoaică de lângă Belgorod a surprins forțele armate ruse în timp ce îi jefuiau casa

4 Motivul pentru care un american s-a mutat în țara noastră pentru a-și crește copiii: „România încă practică ceea ce eu numesc triada nucleară”

5 Compania din România care le oferă angajaților 185.000 de lei dacă își dau demisia