Astra Giurgiu l-a demis pe antrenorul Oleg Protasov

Vicecampioana României la fotbal, Astra Giurgiu, l-a demis, luni, pe antrenorul ucrainean Oleg Protasov, din cauza rezultatelor ''nesatisfăcătoare'', a anunțat clubul pe pagina sa de Facebook.

''Clubul Astra Giurgiu a luat decizia rezilierii contractului antrenorului Oleg Protasov, ca urmare a rezultatelor nesatisfăcătoare din ultima perioadă și îndepărtarea echipei de obiectivele de performanță stabilite'', precizează clubul giurgiuvean.

Protasov a preluat Astra în octombrie 2014, bilanțul său oficial pe banca echipei fiind de 2 victorii și 7 egaluri în Liga I, un eșec și o victorie în Cupa Ligii, o victorie, un egal și două înfrângeri în grupele Europa League.

Protasov (51 ani), care a antrenat-o pe Steaua în 2005, îl înlocuise pe Daniel Isăilă, care a pregătit echipa de la Dunăre în primele zece etape ale sezonului.

În 2015, Astra nu a reușit nicio victorie în trei meciuri, fiind învinsă de Steaua cu 3-0 în prima manșă a semifinalelor Cupei Ligii și remizând în ambele partide din campionat, 2-2 cu Concordia Chiajna la Giurgiu și 1-1 cu FC Brașov sub Tâmpa.

Astra nu a precizat cine va fi noul tehnician al echipei giurgiuvene. AGERPRES 


populare
astăzi

1 Hopa! / Oamenii de afaceri acuzați de dare de mită în dosarul lui Ciprian Ciucu...

2 „Singura în stare a explica ce n-am înțeles de la început” / CTP, „ipoteză care arată a conspiraționism” despre Nicușor Dan

3 Așa o fi?

4 Moscova, sub asaltul dronelor ucrainene. Revoltă populară și reacția propagandei Kremlinului

5 Trei chestii care dau de gândit și nu sunt deloc întâmplătoare...