Astronomii au descoperit o exoplanetă mai mică decât Pământul și surprinzător de ușoară

Astronomii au descoperit o exoplanetă mai mică decât Pământul și surprinzător de ușoară

O exoplanetă de dimensiunea lui Marte, aflată la o distanță de aproximativ 200 de ani lumină, s-a dovedit a fi cea mai ușoară planetă cunoscută aflată pe orbita unei stele "normale", conform unui material publicat de SPACE.com. Astronomii au făcut această descoperire după ce au măsurat dimensiunea și masa unei planete foarte fierbinți, denumită Kepler-138 b, aflată pe orbita piticei roșii Kepler-138. Această planetă are aproximativ jumătate din dimensiunea Pământului.

În ultimele două decenii astronomii au confirmat existența a peste 1.800 de exoplanete. Masa exoplanetelor telurice mici, similare planetelor Marte sau Mercur, este mult mai dificil de calculat decât masa celor mari, gigantice gazoase de tipul lui Jupiter sau Saturn. Măsurarea masei unei exoplanete se face prin observarea influenței gravitaționale pe care o exercită asupra stelei pe orbita căreia se află. Cu cât această influență gravitațională este mai mică, cu atât masa unei exoplanete este mai greu de măsurat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Voi ați citit ce scrie Ana Birchall despre ce urmează să se întâmple după decizia judecătoarei Savonea în cazul Voiculescu?

2 Citiți asta / Aceste porcării transpartinice au îngropat România....

3 Bătaie în timpul unui zbor Tel Aviv - Bucureşti. 30 de pasageri au fost implicaţi în altercaţie. Poliția a intervenit imediat după aterizare

4 Mihaela Bilic, postare controversată în care atacă Big Pharma

5 „Venea Mercedesul şi mă lua dimineaţa, aveam apartament în închisoare, puteam să aduc 100 de femei!”