Atac cu bombe cu benzină într-un centru al poliției de frontieră din Anglia. Atacatorul s-a sinucis

Un bărbat a aruncat bombe cu benzină la un nou centru de control al imigraţiei al poliţiei de frontieră britanice din Dover, sudul Anglei, după care s-a sinucis, potrivit unui fotograf al agenţiei Reuters aflat la locul incidentului.

Atac cu bombe cu benzină în Dover FOTO: Daily News

Atac cu bombe cu benzină în Dover FOTO: Daily News

Atacatorul, un bărbat alb îmbrăcat cu un tricou în dungi, a ajuns la centru într-un SUV Seat, din care s-a dat jos şi a aruncat trei bombe cu benzină, dintre care una nu a luat foc, a relatat fotograful agenţiei.

După atac, bărbat a improvizat în jurul gâtului un laţ, legat de un stâlp de metal, şi s-a sinucis, potrivit aceluiaşi martor. Poliţia a sosit după câteva minute şi a înconjurat zona.

Poliţia locală şi Ministerul de Interne britanic nu au fost disponibile imediat pentru comentarii, adaugă Reuters.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Interne din Marea Britanie susține că autoritățile din minister sunt la curent cu incidentul din vama Dover, însă acest moment nu se pot oferi informații suplimentare, potrivit Daily News.

Sute de migranți ajung traversează Canalul Mânecii pentru a ajunge în Marea Britanie. Potrivit unor oficiali guvernamentali, peste 1.000 de migranți au ajuns sâmbătă în Anglia prin port, după ce au reușit să traverseze Canalul, potrivit Daily News.

În acest an, conform unor cifre provizorii, aproximativ 40.000 de persoane ar fi ajuns în Marea Britanie pe această cale. Cel mai mare număr de migranți care au ajuns în mod ilegal în Anglia a fost pe 22 august, când 1.295 de persoane au intrat în țară.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

3 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR