Atac rusesc cu drone, în apropierea frontierei cu România. O navă cu motorină arde încă în portul Ismail

Forțele Federației Ruse au atacat, în noaptea de duminică spre luni, 16/17 noiembrie, zone din Ucraina aflate în proximitatea frontierei fluviale cu România, transmite Ministerul Apărării Naționale. Populația din Tulcea a primit mesaje Ro-alert.

UPDATE Arde o navă în portul Ismail

Forțele ruse au lovit o navă cu motorină.

Vasul arde încă în portul Ismail.

Știrea inițială

„Sistemele de monitorizare și supraveghere radar ale Ministerului Apărării Naționale au detectat și urmarit ținte care au evoluat în spațiul aerian ucrainean, în proximitatea județului Tulcea. MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, privind instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului (zona localitatii Ismail)”, anunță, luni, MApN.

Populația a primit mesaje RO-Alert

La ora 02.30 a fost transmis un mesaj RO-Alert.

Ministerul Apărării Naționale precizează că „nu au fost detectate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian național”.

„Forțele MApN vor executa, în cursul acestei zile, cercetări în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a situației din noaptea trecută. De asemenea, structurile aliate sunt informate în timp real cu privire la situațiile de la frontiera cu Ucraina. Ministerul Apărării Naționale rămâne ferm în acțiunile de condamnare a acestor atacuri executate de Federația Rusă împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate și intră în gravă contradicție cu normele de drept internațional”, mai arată MApN.

FOTO MApN

FOTO MApN

Amintim că mesaje Ro-Alert au fost transmise și săptămâna trecută la Tulcea. O dronă s-a prăbușit la Grindu. Armata nu a putut ridica avioanele de vânătoare.

Și pe 4 noiembrie Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunțat că Federația Rusă a efectuat noi atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene situate pe fluviul Dunărea, fiind observate numeroase explozii pe malul ucrainean. Patru aeronave de luptă ale României au fost ridicate în aer.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 „Și-au bătut joc de pensionari” / „De ce trebuie să îi omorâți pe oameni?” / „Mica recalculare”, după mai bine de un an de așteptare

2 De citit cuvânt cu cuvânt ce scrie omul ăsta / „5 milioane de români vor munci până la 65-70 de ani, iar alții 200-250 de mii vor duce un trai tihnit, d…

3 Eroarea lui Putin care va costa curând Rusia. Expert în spațiul ex-sovietic: „Nu există nicio cale să iasă din asta”

4 Țara în care am ajuns să trăim... Din cauza PSD și a unor personaje ca ăsta...

5 Foarte interesante amănunte... / Ne-au luat bulgarii „caimacul”?