„Atacurile nu se mai opresc”. Kievul, bombardat toată noaptea cu drone rusești

„Atacurile nu se mai opresc”. Kievul, bombardat toată noaptea cu drone rusești

Capitala Ucrainei a fost lovită într-un atac masiv cu drone, care a durat toată noaptea de joi spre vineri. Potrivit autorităților locale, cel puțin 14 persoane au fost rănite.

Kievul a fost bombardat toată noaptea cu drone rusești FOTO: X

Kievul a fost bombardat toată noaptea cu drone rusești FOTO: X

Capitala Ucrainei a fost atacată masiv în noaptea de joi spre vineri, când forțele ruse au lansat un val de drone kamikaze asupra Kievului. Alarmele aeriene au sunat mai bine de opt ore, iar cel puțin 14 persoane au fost rănite, potrivit autorităților locale.

Primarul Vitali Klitschko a declarat vineri dimineața că 12 dintre răniți au fost transportați la spital. Atacul a provocat incendii și pagube materiale importante în șase dintre cele zece districte ale orașului, pe ambele maluri ale râului Nipru. În cartierul Holosiivskyi, resturi de drone prăbușite au declanșat un incendiu într-o unitate medicală, a precizat edilul într-un mesaj postat pe Telegram.

Compania feroviară de stat Ukrzaliznytsia a informat că infrastructura feroviară din Kiev a fost avariată, ceea ce a dus la devierea mai multor trenuri de pasageri și la întârzieri.

Imaginile și clipurile video distribuite pe rețelele de socializare arată flăcări și un fum dens care acoperă orașul. Martorii citați de Reuters au relatat că s-au auzit explozii și tiruri antiaeriene pe tot parcursul nopții, în timp ce apărarea ucraineană încerca să doboare dronele.

„Există foarte multe ținte deasupra Kievului”

Tymur Tkachenko, șeful administrației militare din Kiev, a declarat că multe dintre drone vizau zone rezidențiale. „Atacurile nu se mai opresc”, a scris acesta pe Telegram. „Există foarte multe ținte deasupra Kievului. Acționăm contra dronelor rusești în toate districtele”.

Acest atac este cel mai recent dintr-o serie de lovituri aeriene lansate de Rusia asupra Kievului, intensificate în ultimele săptămâni. Unele dintre aceste raiduri au fost cele mai sângeroase din întregul conflict, într-un oraș cu aproximativ trei milioane de locuitori.

Zelenski vrea o discuție cu Trump despre livrările de arme

Pe fondul intensificării atacurilor, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că speră să discute cu președintele american Donald Trump despre posibilitatea reluării livrărilor de armament. Declarația vine după ce, la începutul săptămânii, Washingtonul a decis să suspende unele livrări esențiale de arme către Ucraina.

Între timp, președintele Trump a confirmat că a purtat joi o convorbire telefonică cu liderul de la Kremlin , Vladimir Putin, însă fără rezultate concrete în direcția opririi războiului. Kremlinul a reiterat că Rusia își va continua eforturile de a rezolva „cauzele profunde” ale conflictului.

Situația rămâne tensionată, iar Kievul cere sprijin urgent din partea aliaților occidentali, în condițiile în care atacurile aeriene par să devină tot mai frecvente și mai violente.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Aproape că îi dai dreptate lui Năstase când spune ceea ce spune...

2 BREAKING Au apărut documentele oficiale!

3 VIDEO Uite, ăsta de la PSD descrie perfect care e realitatea din România lor, cum se fac angajările, etc.

4 VIDEO Dacă lucrurile stau cum le-a prezentat ministrul de finanțe, atunci unii care au condus ultimele guverne ar cam trebui să se ducă singuri la bul…

5 Bolojan / „Domne, ce lucrați? E greu să explice la ce lucrează”