Atentate în Egipt: Armata, mobilizată de al-Sissi; Israelul cere cetățenilor săi să părăsească "imediat" Sinaiul

Președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sissi, a ordonat duminică armatei să protejeze obiectivele vitale din toate regiunile țării, după atentatele contra a două biserici copte din nordul Egiptului care au făcut cel puțin 43 de morți, transmite EFE.

Conform mai multor mijloace media oficiale, al-Sissi a dispus ca forțele speciale ale armatei egiptene să se deplaseze imediat la obiective vitale din țară, pentru a ajuta la protecția acestora forțele ministerului de Interne.

Armata egipteană a publicat pe pagina sa oficială de Facebook un video în care se pot vedea blindate și alte vehicule militare pe autostrăzi și drumurile țării, la puțin timp după cele două atacuri.

Pe de altă parte, potrivit AFP, Israelul a reluat duminică o atenționare către cetățenii săi prin care le cere acestora să nu se deplaseze în Sinaiul egiptean sau să părăsească "imediat" această regiune, după cele două atentate comise duminică asupra a doua biserici copte din Egipt.

Cel puțin 44 de oameni au fost uciși, de Duminica Floriilor, la Tanta și Alexandria, într-un dublu atentat revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI).

"Atacul ucigaș reflectă o dată în plus capacitatea teroristă a SI", a indicat, într-un comunicat citat de AFP, biroul antiterorist al guvernului israelian.

"Având în vedere gravitatea amenințării, biroul îi sfătuiește pe toți israelienii prezenți în Sinai să plece imediat și să revină în Israel", adaugă sursa citată.

Biroul antiterorist israelian a emis luna trecută o atenționare similară pe subiectul Sinai, o destinație populară în rândul israelienilor pe timpul vacanței de o săptămână prilejuită de Paștele evreiesc, care începe luni.

Acest noul avertisment intervine "după creșterea intensității amenințării la adresa israelienilor ce vizitează Sinaiul și împrejurimile acestuia", a precizat textul menționat.

AGERPRES/ (AS — autor: Vicențiu Purcărea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 „L-am avertizat”. Omul de afaceri Dragoș Sprînceană rupe tăcerea, după raportul Congresului SUA: „Am fost în contact săptămânal cu Călin Georgescu”

2 „Eu i-am făcut plângerea penală”. Consilierul lui Ilie Bolojan dezvăluie că l-a reclamat pe Robert Negoiță la DNA

3 Vedeta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Ruxandra Luca, surprinsă în ipostaze intime cu un chirurg căsătorit

4 Un document misterios, publicat de Ministerul Energiei și șters după câteva minute / Furnizorii de electricitate și gaze erau acuzați de creșterea nejus…

5 Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, sub control judiciar pe o cauțiune stabilită la 800.000 de lei