Atentatele din Spania, planificate de persoane ce operau din orașul Alcanar; 3 marocani și un spaniol au fost arestați

Atentatele din Spania, planificate de persoane ce operau din orașul Alcanar; 3 marocani și un spaniol au fost arestați

Cele două atentate comise joi la Barcelona și Cambrils, soldate cu cel puțin 14 morți și 130 de răniți, au fost planificate în urmă cu mai mult timp de persoane care operau din orașul Alcanar, a anunțat vineri poliția spaniolă, relatează Reuters.

* Autorii atentatelor din Spania pregăteau ''un atac de mai mare anvergură'' (poliție)

O explozie a avut loc înainte de miezul nopții miercuri într-o locuință din Alcanar, într-un incident despre care poliția crede că ar avea legătură cu atacurile comise la Barcelona și Cambrils.

Trei dintre persoanele arestate în legătură cu aceste atacuri sunt marocani iar cea de-a patra este un cetățean spaniol, a anunțat vineri poliția catalană, dezvăluind naționalitatea celor patru suspecți reținuți după atentatele din Spania, relatează Reuters și DPA.

Niciunul dintre suspecți nu a avut dosar penal legat de terorism, a precizat poliția. Cei patru suspecți au vârste cuprinse între 21 și 34 de ani.

Poliția a precizat că încă nu l-a identificat pe bărbatul care a condus în mod deliberat camioneta în mulțimea aflată pe aleea centrală Las Ramblas, în centrul turistic al Barcelonei, și care a părăsit apoi scena faptei pe jos.

Cu toate acestea, un purtătorul de cuvânt al poliției catalane a afirmat că principalul suspect căutat pentru atentatul de la Barcelona, șoferul camionetei care a intrat în mulțimea de pietoni pe Las Ramblas, s-ar fi putut afla printre atacatorii împușcați mortal de poliție mai târziu la Cambrils, la sud-vest de Barcelona, însă deocamdată nimic nu este sigur.

Bilanțul victimelor celor două atentate produse joi în Spania, comise ambele cu vehicule care au intrat în plină viteză în mulțimi de oameni, a crescut la 14 morți, a anunțat vineri direcția generală a protecției civile din Catalonia. Numărul răniților este de 130, iar victimele, morți și răniți, sunt de 34 de naționalități.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

4 VIDEO Priviți aceste imagini apocaliptice cu pădurea care oferea protecție militarilor ucraineni în fața dronelor rusești...

5 Expert despre porcăria comisă de E.ON: Este o înșelătorie, oamenii nu au ce să facă pentru că nu mai există concurență