Atentatul antiisraelian din Bulgaria în 2012: Cei doi acuzaţi condamnaţi la închisoare pe viaţă

Justiţia bulgară a condamnat luni, în absenţă, la închisoare pe viaţă doi libanezi acuzaţi de implicarea în atentatul din 2012 vizând un autobuz ce transporta turişti israelieni şi atribuit aripii armate a mişcării Hezbollah, informează France Presse şi Reuters.

În acest atac au fost ucişi cinci pasageri israelieni pe aeroportul din Burgas (oraş pe coasta Mării Negre în Bulgaria), precum şi şoferul bulgar. Presupusul deţinător al bombei, un tânăr franco-libanez de 23 de ani, a fost de asemenea ucis în explozie.

Treizeci şi opt de persoane au fost rănite.


Tribunalul special din Sofia a constatat că Meliad Farah, în vârstă de 39 de ani, şi Hassan El Hajj Hassan, 32 de ani, primul cetăţean australian iar al doilea cetăţean canadian de origine libaneză, sunt vinovaţi de implicare în calitate de complici în atacul din 18 iulie 2012.

Elementele adunate de anchetă au convins Uniunea Europeană să includă în iulie 2013 aripa armată a Hezbollah pe lista sa neagră de organizaţii teroriste. Statele Unite consideră de ani de zile Hezbollahul un "grup terorist străin".

Cei doi bărbaţi au părăsit Bulgaria în seara atacului şi nu au fost găsiţi, în ciuda cooperării juridice internaţionale.

Ei au fost incluşi pe lista neagră antiteroristă a SUA în 2015. Posibilele lor active au fost îngheţate în Statele Unite, unde orice comerţ cu aceştia este interzis persoanelor juridice şi fizice.

Washingtonul a estimat atunci că Ferah şi Hassan se aflau probabil în Liban.AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker