Au pierdut liderii de sindicat controlul grevei profesorilor?

Au pierdut liderii de sindicat controlul grevei profesorilor?

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că liderii de sindicat pot doar să negocieze cu autorităţile în numele sindicaliştilor, în baza unui mandat şi nu se pune problema ca liderii să controleze profesorii sau să fi pierdut controlul maselor. Nistor afirmă că a existat un mandat de negociere, dar prelungirea discuţiilor a dus la nemulţumiri tot mai mari în rândul sindicaliştilor şi ceea ce părea acceptabil la un moment dat a devenit ulterior de neacceptat.

Marius Nistor a fost întrebat, joi, la Antena 3, dacă liderii de sindicat s-au plâns în discuţiile cu autorităţile că nu mai pot controla profesorii şi a răspuns: ”Nu s-a plâns nimeni de nimic. Ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii este următorul lucru: a existat un anumit mandat de negociere. Prelungirea negocierilor pe o perioadă îndelungată a condus la amplificarea nemulţumirilor legitime ale colegilor noştri, astfel încât aşteptările lor au devenit mult mai mari. În condiţiile în care aşteptările sunt mai mari, eu personal am solicitat un nou mandat din partea colegilor mei care să vină să stabilească clar limita nouă în cadrul căruia să pot negocia”.

Nistor a precizat că a discutat cu toţi liderii din ţară, cu liderii din organizaţii şi ”mandatul încredinţat a fost punerea în aplicare a griei de salarizare negociată cu Ministerul Educaţiei cât mai rapid cu putinţă”.

”Am avut un mandat, am primit acel comunicat de presă din partea Guvernului în care era stipulat ce măsuri urmează să ia Guvernul. Informaţiile respective au fost transmise în teritoriu şi colegii noştri au spus foarte clar nu acceptăm aceste măsuri. Despre asta este vorba. Nu a cceptat niciun lider nimic”, a adăugat Marius Nistor.

El a explicat că s-a ajuns aici din cauza unor lucruri nepotrivite spune în anumite momente, dar şi pentru că discuţiile s-au prelungit mult.

”V-am spus, prelungirea negocierilor ..câteodată, lucruri nepotrivite spuse în momente nepotrivite, care au deranjat corpul profesoral şi nu numai, au condus din start la amplificarea stării de tensiune şi la o creştere a nemulţumirii colegilor din sistem, nemulţumiri legitime. Şi, la un moment dat, am ajuns în situaţia încât ceea ce părea rezonabil într-o anumită perioadă nu mai este de acceptat acum şi colegii au întotdeauna dreptate. Noi nu putem să fim împotriva colegilor noştri”, a mai declarat șeful Federaţiei Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret”.

Întrebat dacă liderii au pierdut controlul maselor, Nistor a declarat: ”Nu e vorba, nu e vorba de controlul maselor. Liderul de sindicat nu este un şef, mai ales în învăţământ. Liderul de sindicat trebuie să exprime voinţa membrilor de sindicat. Despre asta vorbim. Eu nu mă duc să dau comandă...”.

Întrebat dacă s-au plâns liderii că nu mai pot controla profesorii, Nistor a declarat: ”Nu este vorba despre cotrolat, eu nu nontrolez profesorii. Nu este vorba despre pierderea controlului, este vorba despre ceea ce negociez în numele lor. Am primit un mandat, da, mandatul a fost îndeplinit parţial, le-am prezentat rezultatele, au spus clar că este insuficient şi au stabilit limitele unui nou mandat”.

Acesta a adăugat că liderii de sindicat nu pot face decât ceea ce le cer colegii: ”Deci eu nu pot face altceva decât ceea ce vor colegii. Încă o dată, nu este grevă pe persoană fizică, este o grevă a colegilor noştri. Ei sunt singuri în măsură să spună ce este acceptabil”.


Citește și:

populare
astăzi

1 Schimbarea importantă făcută de Loteria Română în Săptămâna Mare

2 Horoscop vineri, 3 mai 2024. Cei din zodia Berbec fac o schimbare în viață, iar Scorpionii ignoră sfatul partenerului

3 VIDEO Cea mai mare afacere a Securității / „Era o adevărată fabrică de bani. Nu știu dacă mai era cineva în România acelor ani care să câștige atât de m…

4 S-a dat „liber la Rusia”? / „Sunt deja țări care au furnizat Ucrainei aceste arme fără condiții”

5 VIDEO Ce a căutat Piedone la Istanbul?