„Au un efect devastator și ireversibil”/Panică pe canalele rusești de Telegram din cauza loviturilor cu „dihăniile” HIMARS

„Au un efect devastator și ireversibil”/Panică pe canalele rusești de Telegram din cauza loviturilor cu „dihăniile” HIMARS

Oficialii ucraineni recunosc din ce în ce mai mult operațiunile lor de contraofensivă în regiunea Herson, subliniază Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) în evaluarea publicată în noaptea de duminică spre luni.

Harta războiului din Ucraina la 24 iulieFoto: understandingwar.org

Duminică, Serhiy Khlan, consilier al administrației regionale a afirmat la 24 iulie că forțele ucrainene întreprind acțiuni de contraofensivă (nespecificate) în regiunea Herson.

Ce se știe până acum despre contraofensiva ucraineană din Herson

De asemenea, Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că forțele ucrainene avansează „pas cu pas" în regiunea Herson. Declarația sa nu precizează clar dacă se referă la mici progrese ucrainene în curs de desfășurare în oblastul Herson sau la o contraofensivă mai amplă.

În plus, duminică, Comandamentul Operațional de Sud al Ucrainei a raportat că forțele ucrainene trag asupra echipamentelor de transport rusești din Herson pentru a afecta manevrabilitatea trupelor de invazie și sprijinul lor logistic.

Acest tip de acțiuni este în concordanță cu susținerea unei contraofensive active sau cu stabilirea condițiilor pentru o viitoare contraofensivă, subliniază ISW.

Khlan a mai spus că loviturile ucrainene asupra podurilor controlate de ruși din jurul orașului Herson au ca scop doar să împiedice forțele rusești să deplaseze echipamente în oraș, fără a opri intrarea în oraș a alimentelor și a altor provizii esențiale.

Naționaliștii ruși, devastați din cauza HIMARS: „Au un efect devastator”

Starea de alarmă în spațiul informațional naționalist rusesc continuă să crească pe măsură ce ritmul operațiunilor rusești încetinește în fața loviturilor reușite ale sistemului de rachete de artilerie de mare mobilitate (HIMARS) asupra nodurilor logistice și de comandă și control rusești cheie.

Moscow Calling, un canal rusesc de Telegram de dimensiuni medii cu 31.000 de abonați, a postat o evaluare a întregii operațiuni rusești în Ucraina începând cu 24 februarie.

Acesta a definit trei faze distincte ale războiului - prima care se întinde de la invazia inițială până la retragerea trupelor rusești din regiunile Kiev, Sumî și Cernihiv, iar a doua care se întinde între acest punct și intrarea în scenă a HIMARS-urilor.

Moscow Calling a definit în mod special sosirea HIMARS ca fiind un punct de cotitură în război și a declarat că sistemele de armament furnizate anterior (cum ar fi NLAWs, Javelins, Stingers și Bayraktar) au făcut foarte puțin împotriva bombardamentelor de artilerie rusești (acestea nu sunt proiectate sau destinate să contracareze atacul de artilerie), dar că HIMARS a schimbat total situația pentru capacitățile trupelor de ivnazie.

Canalul de Telegram citat a insistat că recentele lovituri ucrainene asupra depozitelor, centrelor de comunicații și bazelor din spatele frontului Rusiei au un impact devastator și potențial ireversibil asupra dezvoltării viitoarelor ofensive rusești.

Această postare este în concordanță cu rapoartele anterioare ale oficialilor occidentali din domeniul apărării, potrivit cărora trupele rusești sunt forțate să se angajeze în diverse tactici de atenuare a efectelor HIMARS pe câmpul de luptă, inclusiv măsuri de camuflaj și schimbarea constantă a locației grupărilor de echipamente.

Aceste măsuri de limitare a daunelor împiedică forțele rusești să desfășoare barajele masive de artilerie pe care le-au folosit pe scară largă pe parcursul războiului, după cum reiese din datele NASA Fire Information for Resource Management (FIRMS), care arată un număr constant mai mic de anomalii termice observate deasupra liniei frontului din Donbas de la introducerea HIMARS în Ucraina.

Cresc nemulțumirile în rândul minorităților din Rusia

Kremlinul se confruntă probabil cu o disidență internă tot mai mare (deși încă foarte limitată) din partea enclavelor minorităților etnice, care suportă în mod disproporționat eforturile Kremlinului de generare de forțe.

Vasili Matenov, fondatorul organizației „Asiaticii din Rusia", a declarat la începutul lunii iulie că a înregistrat oficial organizația pentru a milita în sprijinul „popoarelor pe cale de dispariție și cu număr mic de membri, care sunt discriminate de statul rus".

Matenov a subliniat că obiectivul preliminar al organizației „Asiaticii din Rusia" este de a opri războiul din Ucraina, din cauza statisticilor devastatoare privind decesele în luptă ale soldaților din grupurile minoritare.

În mod similar, consilierul ministrului ucrainean de interne, Anton Gerașcenko, a citat surse ucrainene care susțin că autoritățile ruse plătesc sume triple familiilor soldaților decedați din Moscova, comparativ cu familiile soldaților din regiunea Buriatia, dominată de minorități.

Grupuri de protest din enclavele minorităților etnice s-au format deja în Tuva și Buriatia, iar aceste comunități vor continua probabil să protesteze împotriva faptului că Kremlinul se bazează pe generare de forțe de luptă din grupurile de la periferia societății ruse.

Principalele concluzii ale ISW:

  • Oficialii ucraineni recunosc tot mai mult că au loc operațiuni de contraofensivă în regiunea Herson.
  • Kremlinul se confruntă cu o disidență internă tot mai mare (deși încă foarte limitată) din partea minorităților etnice care suportă în mod disproporționat povara războiului.
  • Forțele ruse au încercat atacuri terestre limitate la nord-vest de Sloviansk, la est de Siversk și la sud de Bahmut pe 24 iulie.
  • Loviturile ucrainene au avariat în ultima săptămână toate cele trei poduri controlate de ruși care duc în orașul Herson.
  • Forțele rusești au încercat atacuri terestre limitate în regiunea Herson.
  • Kremlinul a continuat să constituie batalioane regionale de voluntari și profită de campaniile de recrutare ale companiilor militare private pentru a genera putere de luptă.
  • Autoritățile ruse de ocupație au continuat să creeze condiții pentru referendumurile de anexare în teritoriile ocupate și recrutează civili ruși pentru eforturile de reconstrucție.

Harta războiului la data de 24 iulie:


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Nu le zice rău Ciucă...