AUDIO Fiu de primăriță PSD către contracandidatul PNL: Te îngrop, dă-te în morții mă-tii!

AUDIO Fiu de primăriță PSD către contracandidatul PNL: Te îngrop, dă-te în morții mă-tii!

Fiul primăriței Virginia Drăgan l-a amenințat cu moartea pe contracandidatul mamei sale, liberalul Ionuț Popa, care aspiră la fotoliul de primar al comunei giurgiuvene Mârșa.

Newsweek România  a intrat în posesia a două înregistrări audio în care Veniamin Sebastian Drăgan, fiul primăriței, a lansat o ploaie de înjurături și amenințări la adresa liberalului.

În primăvara acestui an, edilul Virgina Drăgan îl suspecta pe liberalul Ionuț Popa că ar vrea să devină moștenitorul unui consătean bogat, fost director la ferma comunală. Așa că, printr-un mesaj postat pe Facebook, primărița Virginia Drăgan îi atrăgea atenția liberalului să nu „alerge după ce nu îi aparține”. Adică după averea fostului director de fermă. Liberalul Popa s-a simțit lezat în onoare și a început o adevărată polemică cu edilul. La tot circul generat de averea consăteanului bogat au participat și localnicii. Tot pe Facebook.

Tragicomedia sătească a fost continuată de Veniamin Sebastian Drăgan, fiul primăriței Virginia Drăgan. Acesta a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe liberal. Liberalul a înregistrat convorbirea. Din comentariile de pe Facebook, tânărul Veniamin a tras concluzia că liberalul o hărțuiește pe mama sa. În timpul discuției telefonice, fiul edilului a vrut înțeleagă de ce liberalul i-a zis mamei sale să-și revizuiască comportamentul. „Dacă nu ai nimic personal cu ea, de ce ai tupeul... stai așa... îți amintești ce i-ai spus legat de comportamentul ei? Ceva să își revizuiască comportamentul? I-ai zis asta...”, i-a spus Veniamin liberalului Popa.

„Îți rup căpățâna, băga-mi-aș p..a în morții tăi!”

Deranjat că liberalul nu are o atitudine ostilă la telefon, Veniamin Drăgan s-a enervat și mai tare. Redăm câteva dintre înjurăturile și amenințările lansate de Veniamin Drăgan în convorbirea telefonică (înregistrată în două părți,  prima  și  a doua ) cu liberalul Ionuț Popa:

„Te-am sunat să vorbesc cu tine de la bărbat de la bărbat. Să văd ce e în mintea ta. E mama, care are 55 de ani. Ce vrei, să vin să o atac pe mă-ta? Te-am sunat să îți zic așa: ai ceva personal cu mama? (…) Mamă, tu lucrezi… te-ai uitat prea mult la aerul mării, ești nebun la cap? (…) Tu lucrezi cu mine cu psihologie inversă? Dacă e vorba de psihologie inversă… c…e, bă, c…e! De fapt, nu mă aștept la nici un răspuns de la tine. Și dacă mă înregistrezi și dacă nu, în fine…

Îți dau un sfat așa ca… ca băiat. Cred că ar trebui să ai un respect față de oamenii mai în vârstă… și… mama, mai zici și … băga-mi-aș p…a în morții tăi! Băi, prostule, băi, tâmpitule, băga-mi-aș p…a în tine, mai ai și tupeul să zici . Ia uite cât de prost e ăsta, cu cine vorbesc io...

Mă, mânca-ți-aș p….a ta de târfă, mă auzi? Dacă vreodată o să te mai legi de persoana ei, ascultă-mă și bagă la înregistrare, băga-mi-aș p..a în mă-ta și în morții tăi! Îți rup căpățâna, băga-mi-aș p..a în morții tăi, ai auzit!? Băga-mi-aș p..a în morții tăi și în tine de fraier. Băi, dacă te mai legi de femeia aia, în p..a mea, care e față de tine o doamnă, în p..a mea, care tu habar nu ai ce înseamnă să fii un om de-a lungul timpului, care are o vârstă.

Băi, tâmpitule, ai tupeul să comentezi!? Băi, taci în morții mă-tii din gură! Dacă te văd în fața mea, te îngrop, dă-te în morții mă-tii! Taci! Ai tăcut? (…) O să intri în pământ! Ești prost!?”

Virginia Drăgan: „Sunt la al patrulea mandat”

Primarița Virginia Drăgan îl consideră pe liberalul Ionuț Popa ca și cum ar fi copilul ei. Chiar dacă, spune ea, în februarie a început să facă o campanie foarte urâtă împotriva ei: „Normal că fiul meu m-a simțit neajutorată. A vrut să își protejeze mama. Eu am 53 de ani, sunt văduvă de doi ani. Este o înregistrare veche, din februarie. Băiatul m-a sunat și mi-a spus că nu a mai rezistat și a refulat. Sunt la al patrulea mandat, dar copiii mei nu s-au amestecat, nu au intervenit”.

Femeia spune că în acea seară l-a sunat pe Ionuț Popa pentru a-l întreba ce s-a întâmplat între el și fiul ei. „Eu, ca părinte, nu am încurajat niciodată un astfel de comportament. Ionuț a refuzat să îmi zică ce s-a întâmplat între ei. Nu încurajez așa ceva”, a declarat primarul Virginia Ioan pentru Newsweek România.

Chiar dacă pare că a încercat să calmeze spiritele, Virginia Drăgan nu a ezitat să își atace contracandidatul despre care spune că și-ar fi bătut mama. „Fiul meu nu candidează ca primar. Dar el (Ionuț Popa - n.r.), ca și candidat, e frumos că își bate mama? S-a dus Poliția pe la poarta lor pe acolo. Care e problema? Și eu pot face lucruri de genul acesta, dar nu îmi stă în caracter”, a mai spus doamna primar.


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 Citiți și voi cine s-a prezentat la prima recrutare de soldați organizată de MAPN în 2024

3 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

4 „Dacă voiai să câștigi nu era suficient doar să-ți petreci câteva ore cu un bărbat”

5 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA