Augustin Lazăr: Modificările care se vor aduce codurilor penale nu pot fi discreționare

Procurorul general, Augustin Lazăr, consideră că modificările care vor fi aduse Codului penal și Codului de procedură penală nu trebuie să fie unele discreționare, ci rezultatul viziunii unor specialiști în domeniu.

"Așteptăm să vedem în concret decizia care se va lua în cursul zilei de mâine — dacă va fi o decizie de abrogare sau una de prorogare — și urmează să discutăm pe text. Doresc să reiterez opinia că modificările care se vor aduce codurilor penale nu pot fi discreționare. Ele ar trebui să fie rezultatul unei viziuni unitare a unui corp de juriști de elită, iar România are juriști reputați. Doar așa vom avea garanția că textele care vor rezulta vor fi unele bune. Îmi exprim speranța că Guvernul va lua mâine decizia corectă, respectiv abrogarea ordonanței. De asemenea, doresc să subliniez că situația ideală o reprezintă aceea potrivit căreia amendarea codurilor penale trebuie să fie făcută de către Parlament și nu prin ordonanțe de urgență", se precizează într-un punct de vedere al procurorului general transmis sâmbătă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Augustin Lazăr a afirmat anterior, într-o declarație dată AGERPRES, după ce premierul Sorin Grindeanu a anunțat că Guvernul va retrage ordonanța de urgență privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală , că rațiunea a readus lucrurile pe făgașul lor normal .

"Efectiv sunt și eu impresionat de faptul că, iată, societatea civilă a reușit să readucă lucrurile la ordine și rațiunea este cea care a readus lucrurile pe făgașul lor normal", a declarat procurorul general.

În opinia sa, decizia de retragere a ordonanței de urgență va permite o analiză obiectivă și profesionistă a modificărilor care trebuie aduse legislației penale.

"Este o decizie corectă, cred că trebuie discutate în Parlament și trebuie discutate în prezența unor juriști reputați, așa cum am arătat anterior, în prezența celor care au lucrat la aceste texte de lege ale Codului penal și Codului de procedură penală. Și atunci vom avea garanția că textele care vor ieși din aceste analize și discuții vor fi bune", a spus Augustin Lazăr.

Procurorul general a adăugat că retragerea ordonanței de urgență va lăsa fără obiect demersurile legale făcute până acum la Curtea Constituțională sau în instanță cu privire la ordonanța de urgență.

"Vor rămâne fără obiect, dar dorim să vedem în final decizia. Deocamdată este o promisiune pentru mâine, urmează să vedem în concret decizia care se va lua", a precizat Augustin Lazăr.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol surprinzător de corect despre situația din Iran...

2 „Au fost pregătite și alte cărți care vor intra în joc la momentul potrivit”

3 Cazuri de corupție ca ăsta se întâmplă zilnic în instituțiile publice din România

4 VIDEO Păi nu anihilaseră Iranul, care tocmai a lansat rachete cu o rază dublă față de ce se știa până acum că are în dotare?

5 Povestea navei Fundulea, atacată de iranieni cu napalm în strâmtoarea Ormuz. „Au tras câte două rachete pe fiecare nivel al navei. Cabina nu mai era. …