Australia va fi excepția pe bază de "verificare extremă" de la interdicția SUA privind refugiații

O oficialitate de rang înalt de la Casa Albă a anunțat marți că acordul privind refugiații între SUA și Australia va fi aplicat pe baza unor "verificări extreme", informează DPA.

Acordul, aplicabil o singură dată, a fost încheiat anul trecut și vizează transferul în Statele Unite a 1250 de solicitanți de azil în Australia, închiși în prezent în tabere din Nauru și din insula Manus din Papua-Noua Guinee. Au existat semne de întrebare privind respectarea acestei înțelegeri, după ordinul executiv al președintelui american Donald Trump, care interzice primirea de refugiați în SUA și intrarea cetățenilor a șapte state cu populație majoritar musulmană.

Premierul australian Malcolm Turnbull a anunțat acordul cu Washingtonul în noiembrie anul trecut, imediat ce Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale. Se pare, potrivit DPA, că a urmat o campanie de lobby din partea Australiei, pe lângă principalii consilieri ai lui Trump, pentru ca Statele Unite să respecte cele convenite.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a afirmat că acordul a fost încheiat de administrația președintelui Barack Obama, "cu sprijinul deplin al guvernului Statelor Unite", iar verificarea detaliată a fiecărui refugiat preluat de partea americană a fost prevăzută în înțelegere.

"Președintele, conform înțelegerii de a onora ceea ce s-a convenit de către guvernul Statelor Unite și pentru a asigura că verificarea va avea loc în același mod cu cel aplicat acum, va merge înainte", a spus Spicer.

Unii dintre refugiați provin chiar din țările vizate de ordinul lui Trump.

Guvernul australian a fost criticat pe plan intern și internațional pentru internarea în cele două insule din Pacificul a solicitanților de azil interceptați pe mare. Ei sunt închiși pe termen neprecizat și li se interzice pe viață să intre în Australia.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

2 Alegeri Ungaria 2026 / Când apar primele rezultate

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”

5 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea