Australian Open: programul jucătoarelor din România în turul I. Ana Bogdan intră prima în cursă

Astăzi începe primul turneu de Mare Șlem al anului, câteva vedete Novak Djokovici, Jannik Sinner și Aryna Sabalenka intrând deja în competiție. Pe lângă aceștia, și România va avea o jucătoare pe tabloul principal în prima zi a turneului: Ana Bogdan.

Ana Bogdan, una dintre cele 3 românce de pe tabloul principal . Foto Getty images

Ana Bogdan, una dintre cele 3 românce de pe tabloul principal . Foto Getty images

Prahoveanca a deschis balul româncelor în această dimineață, meciul contra cehoaicei Brenda Fruhvirtova, de numai 16 ani, fiind programată în jurul orei 05.00 în România. Luni va intra pe teren doua jucătoare a noastră, Jaqueline Cristian, care va juca în compania unei alte jucătoare din Cehia, Katerina Siniakova. Organizatorii au anunțat că partida ar trebui să înceapă în jurul orei 07.30-08.00 în România.

Ultima reprezentantă țării noastre la Australian Open, Sorana Cîrstea, va debuta marți pe tabloul principal. Jucătoarea clasată pe locul 26 WTA se va duela pentru un loc în turul secund cu Yafan Wang din China.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 DOCUMENT Cine din servicii o fi dat drumul la chestia asta? Și ce o fi atât de grav?

2 Mirări și întrebări în Securistan / Câteva lucruri care nu se leagă / Cine trage sforile în criza politică?

3 AUDIO Aflăm în premieră că puteam plăti toți mai puțin la curent, dar nu s-a vrut / Bolojan, acuzații grave la adresa Hidroelectrica!

4 BREAKING Bombă în PSD! / Rafila s-a opus de la bun început oricărei renegocieri cu Pfizer. Proba este o adresă către premierul Ciucă

5 „Cine te-a pus, Marcele?” / Reproșuri pentru Ciolacu în PSD după demisia Victoriei Stoiciu